Prinţul Charles al Marii Britanii a ajuns duminică seară la conacul său din satul Valea Zălanului, unde obişnuieşte să vină de câţiva ani la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie pentru a-şi petrece câteva zile de vacanţă. Prinţul a fost întâmpinat în faţa reşedinţei sale de mai mulţi localnici, care i-au urat bun venit, şi a înnoptat la conac.
Programul vizitei prinţului Charles nu este cunoscut, dar, potrivit unor surse neoficiale, în cursul zilei de astăzi va rămâne la Valea Zălanului, unde e posibil să asiste la un concurs de cosit şi la un mic spectacol susţinut de copiii din zonă. E posibil, de asemenea, ca în zilele următoare prinţul să viziteze şi alte localităţi din Transilvania unde deţine proprietăţi, cum ar fi Viscri, din judeţul Braşov.
Valea Zălanului este un cătun aflat în vecinătatea comunei Malnaş, unde oamenii trăiesc simplu, în case tradiţionale, după rânduiala ştiută din generaţie în generaţie. Ca să ajungi la Valea Zălanului trebuie să parcurgi circa 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară.
Prinţul a cumpărat în Valea Zălanului un conac vechi, pe care l-a restaurant şi care este deschis turiştilor, cu excepţia perioadei în care el se află în România. Este considerată una cele mai frumoase proprietăţi din lume, fiind menţionată în prestigioasa revistă americană ''Vanity Fair'.
Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR