În Timișoara, dacă timpul, cu binecuvântata sa îngăduință face să dăinuiască, prin secole, biserici, catedrale și clădiri, oamenii, în scurta lor trecere prin viață, încearcă să însuflețească, să coloreze și să parfumeze atmosfera din jurul vechilor edificii creionând parcuri și grădini, răsfățând în soare milioane de petale multicolore de trandafiri.
Dacă data trecută (prima parte, apărută ieri, a articolului o găsiți pe www.mariustuca.ro) te-ai plimbat între Operă și Catedrală, și după ce-ai luat contact cu centrul Timișoarei, o iei la picior prin oraș. Puțin în dreapta Operei se află Muzeul Banatului. Înființat în 1872, reprezintă unul dintre cele mai vechi și mai mari instituții de acest gen din țară. Cuprinde secții de istorie (evoluția vieții în această zonă), științe naturale (prezintă fauna și flora Banatului; cuprinde o bogată colecție de păsări, una din cele mai complete din țară), artă (lucrări aparținând școlilor olandeză, italiană, germană, flamandă, franceză și românească), etnografie (prezintă cultura materială și spirituală a populației românești și a naționalităților conlocuitoare).
După ce treci de Muzeu și lași în urmă Biserica romano-catolică ”Sf. Ecaterina”, ajungi – tot pe dreapta – în cartierul rezidențial. Mergi în pas vioi pe lângă Primărie și, după arome, o pornești întins spre Parcul Trandafirilor, un alt simbol al Timișoarei. Desfășurat pe malul Begăi, în grădinile propriu-zise, sunt îngrijite, aranjate și pregătite să înflorească de-a lungul a trei anotimpuri, numeroase specii de trandafiri, parfumând aerul cu mii de arome și pastelând întinderile cu aproape toată gama de culori. În parc, mângâiat de valuri de aer înmiresmat, teatrul de vară îi așteaptă pe timișoreni, în anotimpurile calde, la promenadă.
O altă zonă deosebită este cartierul vechi din spatele Operei. Dacă o pornești spre stânga, și-ai apucat să depășești Biserica greco-catolică, în spatele acesteia ajungi în ”Piața Zoo”. Foarte cunoscută, plină de flori și de marfă din abundență, este cartierul general al negustorilor. Dacă te îndrepți spre Bastion (construit între 1730-1733 și format din ziduri masive din cărămidă), nu se poate să nu rămâi încântat de arhitectura, cu influențe nemțești și austriece, și să rămâi impasibil la ocheadele grădinilor cu bere din curtea vechilor case săsești, ce amintesc de hanurile de odinioară, sau să nu-ți bucure sufletul pitorescul aproape nealterat al locului.
Și dacă tot suntem aici, e de spus că niște tramvaie late și rotunde (nemțești), ce-au scăpat de la casare, sporesc, la rându-le, pitorescul Timișoarei. Ca să ajungem în Piața Unirii, de la Bastion facem puțin la stânga. Trecem prin fața Bisericii Luterane și ajungem lângă Catedrala romano-catolică (ridicată în stil baroc între anii 1737-1773, având o frumoasă decorațiune interioară). De aici se deschide o piață largă, cu ronduri de flori trasate după simple linii geometrice, cu gărdulețe din piatră întrerupte din loc în loc de bănci tot din piatră.
De jur-împrejur sunt clădiri vechi și deosebit de frumoase, pe aleile pietruite copiii joacă fotbal, iar în centrul zonei înverzite, un monument alb cu o cruce în mijloc inspiră la liniște și pace. Aici, adesea vin studenții care, în anotimpurile calde, stau la soare în iarbă. Tot atunci, pot fi văzuți și oameni de afaceri care, desculți prin iarba fragedă, își iau prânzul. Dar cel mai adesea pensionarii, care stau ca buburuzele să prindă primele raze de soare ale verii. Este o zonă de calm și de un șarm inegalabil în Timișoara! O liniște care te face să uiți că te afli într-un mare oraș.
