Ostoind timpul între zidurile ei, de opt secole, Cetatea Sighişoarei deşiră caierul vremii din vârful Turnului cu Ceas, dominând împrejurimile de pe ridicătura de deal unde a fost construită. De tot atâtea secole aproape nimic nu s-a schimbat aici, generaţiile s-au succedat veac după veac, nepărăsind perimetrul, astfel încât Cetatea Sighişoarei a ajuns să fie singura cetate medievală locuită din Europa.
O căutare dată pe internet vă pune sub ochi toate informaţiile legate de aceasta. Dar cifrele seci, statistica neutră prezentată acolo, nu vor înlocui niciodată simţirea, emoţia, trăirea întâlnită la faţa locului, atunci când paşii tremuraţi te plimbă pe străduţele înguste. Căci nu trebuie să fie nimeni care să treacă prin Sighişoara, să nu urce la Cetate şi să nu se închipuie, măcar o clipă, străjer la poarta Turnului cu Ceas!
Cum spuneam, înconjurată cu ziduri groase și turnuri de apărare, Sighișoara are astăzi singura cetate medievală din Europa locuită în întregime. Farmecul acestui colț uitat de Ev Mediu constă în faptul că este unul dintre puținele locuri în care cultura medievală nu s-a alterat, un burg săsesc peste care timpul a uitat să mai treacă.
Ridicată în secolul al XII-lea de coloniștii sași originari din Luxemburg și regiunea Rinului Inferior, menționată documentar pentru prima dată în anul 1280, cetatea a căpătat numele actual în jurul anului 1431, fiind menționată într-un document emis de Vlad Dracul.
Este epoca în care sașii, temându-se de atacurile turcești asupra localității pe care o întemeiaseră, înconjoară cetatea cu fortificații și turnuri masive de apărare, turnuri care serveau ca puncte de observație și ale căror intrări erau protejate cu grilaje mobile, ce puteau fi coborâte brusc în fața invadatorilor.
Deși singurii invadatori ai zilelor noastre nu mai sunt decât turiștii încărcați cu funii de usturoi, veniți să descopere tainele vampirilor și misterul faimosului Dracula, deși grilajele au dispărut și străjerii au părăsit turnurile, deși timpul a continuat să curgă, nimic parcă nu s-a mai schimbat de atunci în cetate.
De fapt, incontestabilul punct de atracție în Sighișoara îl reprezintă Cetatea. Dincolo de zidurile acesteia orașul nu e nici mai frumos nici mai urât, nici mai vesel nici mai trist, nici mai zgomotos nici mai liniștit decât multe alte orașe din Ardeal. Însă, cum urci panta spre Cetate pe lângă casele construite acum câteva secole și cum treci dincoace de zidurile afumate de vreme, se întâmplă miracolul.
Căci nimic din ce este afară nu se mai regăsește înăuntru. Străzile sunt altfel croite, casele au altă arhitectură și sunt vopsite diferit, vremea parcă se scurge altfel, iar spațiul încercuit de întăriturile învechite are parcă proprietățile unei „porți stelare”.
Odată intrat aici, pășești într-o cu totul altă lume. Străbătând cu pasul vechile străzi pietruite intri pe tărâmul acesta uitat de timp ca pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. Fiindcă doar aici, în parametri pământeni, începe să se materializeze vestita teorie a relativității a lui Einstein.
