În Retezat, dacă ai ajuns sus și-ți rotești ochii peste piscurile coțuroase, peste căldările de mult adormite și îngropate sub dărâmăturile unor munți în ruină, încerci o senzație total diferită față de ceea ce ai simțit în alți munți ai Carpaților.
Undeva, aproape de cerul vulturilor, Retezatul, cu tot ce cuprinde el între văile Streiului, Jiului și Râul Mare, reprezintă o inexpugnabilă cetate de piatră. Ca-n poveste, zăvorâți cu șapte rânduri de lacăte fermecate, aici, munții s-au închis într-o dublă centură de porți, silind călătorul să pătrundă în interiorul lui numai prin câteva dintre numeroasele căi pe care le-ar fi putut reprezenta cursurile de apă ce-l străbat de jur împrejur. Printre aceste puține porți, intrarea de la Râu de Mori și Gura Zlatei rămâne ca o ușă pe jumătate deschisă; cea de la Hobița-Baleia, n-ar fi decât o poartă întredeschisă, iar intrarea prin Câmpu lui Neag este la fel de nepotrivită.
Așadar, pe centura sa exterioară, Retezatul nu ne pune la dispoziție decât o singură poartă de intrare, aceea de la Nucșoara și Cabana Pietrele, cea mai accesibilă și frecventată, căci nu se crede că pot fi mulți aceea care vor lua drumul în picioare încercând să forțeze dinspre Tismana peste Oslea și Scorota, dinspre Caransebeș peste înaltele plaiuri ale Țarcului sau dinspre Băile Herculane, pe valea pieptișă și sălbatică a Cernei. În această împărăție de piatră întâlnești cunoscutele lacuri de ghețar, unele întinse, adânci și limpezi ca: Bucura, Zănoaga Mare, Tăul Negru, Galeșul, Gemenele, Slăveiul, Tăul Țapului, Tăul Custurii, iar altele mici, cât o farfurie, prizărite ca niște ochi vii pe fundul de căldări neumblate, în pâlnii de grohotiș sau pe mici trepte agățate pe flancurile piscurilor ca: Tăul Porții, Tăul Agățat, Tăulețul Stânișoarei, Tăul Ascuns, Tăul Răsucit, Tăul Adânc și altele.
Tot aici se află și vestitele cursuri ale Bucurei, Slăveiului, Retezatului sau Păpușii, culmea bună de fotografiat a Gruiului, precum și haoticele zănoage ale Bucurei, Gemenilor, Pelegii, Văii Rele, Galeșului sau Stânișoarei, pe ale căror întinderi cu bolovani arizi sunt risipite cele mai multe dintre lacurile Retezatului. Și tot aici întâlnești masive piscuri, care rivalizează cu cele mai înalte din Carpați: Peleaga, Păpușa, Vârful Mare, Bucura, Vârful Retezat, Custura, Judele și multe altele, țâșnituri ale pământului aspirat de tăria înalturilor.
Acest spectacol grandios pe care ni-l înfățișează astăzi masivul Retezat a fost desăvârșit de-a lungul timpului de puternicele efecte ale degradării granitului. La desăvârșirea acestui impresionant proces natural a contribuit într-o mare măsură climatul aspru al masivului central, cu zonele lui de mare altitudine cuprinse în mijlocul unui domeniu alpin care se întinde pe mai multe mii de kilometri pătrați, cu nopți foarte reci alternând cu zile călduroase, puternic însorite sau cu ierni prelungite pe mai bine de opt luni pe an.
Piscuri odinioară semețe au fost schimbate în uriașe îngrămădeli de bolovani, iar crestele falnice au fost transformate în custuri ruinate și zdrențuite. Prăvălite pe fundul căldărilor, aceste dărâmături de proporții superioare celor din Parâng sau din munții Rodnei s-au îngrămădit într-un labirint de stânci tăiate cu o uimitoare regularitate în prisme de zeci de metri cubi, zeci de mii de kilograme de granit, alcătuind ceea ce vedem azi pe Fundul Bucurei, în Fundul Galeșului, în pustiul de piatră de la Bozii Vineți sau în căldarea superioară a Gemenilor. Dar cel mai bine ar fi să le vedeți la fața locului. Abia atunci vă veți simți solul, oaspetele privilegiat al cetății de piatră.
