Comuna Tismana este situată la poalele munților Vâlcan, pe șoseaua județeană dintre Baia de Aramă (19 km) și Tg. Jiu (36 km). Pe vremuri era un vestit centru de artizanat și de produs covoare oltenești. Însă mânăstirea Tismana – obiectiv turistic de prim ordin - se află mai la nord de reședința comunei, de care este legată printr-o șosea de 5 km. Mânăstirea este așezată deasupra stâncii Sterminei, din care se aruncă în cascadă o gură de apă ce lovește, căzând, un colț de stâncă, pentru a-și da drumul apoi, ca un sul cristalin, în prăpastia ce se deschide în adânc, unde curge râul Tismana.
Privită de jos, cu turnul de deasupra, mânăstirea Tismana oferă o imagine de o frumusețe spectaculoasă. Legenda spune că, pe locul unui mare copac de tisă, pe stâncă, în fața izvorului, un călugăr ar fi ridicat o mică bisericuță din lemn de tisă - și de aici numele de biserica Tismana.
Mânăsirea se află pe o treaptă din coasta muntelui, de unde se întind păduri ce îmbracă toate înălțimile. Construirea bisericii se atribuie călugărului Nicodim în vremea lui Vladislav I Basarab Voievod (1364-1377), care a și înzestrat-o. Același Nicodim este ctitor al bisericii Vodița-Vârciorova, precum și al bisericii Prislop de la Silvașu de Sus – Hațeg.
Cu cheltuiala voievozilor Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418) s-au ridicat biserica de zid și clădirile mânăstirii, înconjurate de ziduri, ca o cetate. Biserica a fost refăcută din temelie în 1540 de către Radu Paisie. Cu această ocazie, pronaosul a fost supraînălțat. În plus, i s-a adăugat în față și pe lături, continuat până în dreptul absidelor laterale, un larg pridvor cu pereți de arcade. Zugrăveala datează din 1564.
Mai târziu, biserica a fost restaurată în timpul lui Constantin Brâncoveanu – zugrăvită de jupâneasa Glogoveanu - și apoi, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, când întregul complex mânăstiresc a fost radical schimbat. Cu ocazia acestei restaurări, pridvorul bisericii cu pereții de arcade, din timpul lui Radu Paisie, a fost dărâmat. Biserica însă a păstrat până azi planul treflat și temeliile construcției sec. al XIV-lea.
Palatul care se vede azi în cadrul complexului mânăstiresc, a cărui amenajare, ca reședință de vară, se începuse în vremea lui Gheorghe Bibescu (1842-1856), a fost terminat în timpul lui Barbu Știrbei (1854-1856), după planurile arhitectului Schlatter, în formele romantismului integral. El păstrează în parte zidurile vechii mânăstiri.
Biserica de azi este cea din sec. al XVI-lea, restaurată. Păstrează planul și temeliile originalului. Zvelteșea elegantă a cupolelor, materialele aparente (piatra cioplită și cărămida smălțuită pe alocuri) sunt trăsături ale vechiului monument care se remarcă și astăzi. La restaurarea de după anii 50 s-au dezvelit picturi din sec. al XVI-lea care se pot vedea în pronaos. Picturi din sec. al XVIII-lea se văd în naos. Zugrăveli din sec. al XVIII-lea se păstrează și în muzeul mânăstirii. Primii ctitori – Nicodim și Vladislav – au fost înmormântați la Tismana.
În 1821, Tismana a fost un adevărat arsenal de arme pentru pandurii lui Tudor Vladimirescu, care și-a făcut aici o bază de rezistență împotriva unui eventual atac turcesc, după care și-a așezat tabăra la Țândăreni. Tismana a fost locul preferat de odihnă al poetului George Coșbuc, care venea cu familia aici în timpul verii. Pe vitraliile din capela mânăstirii, ctitoria lui Matei Basarab (1632), donate de poet și de cumnatul său, librarul Sfetea din București, se arată că donația s-a făcut în amintirea fiului poetului, stins din viață la fragedă vârstă
