Eşti hodofob? Ce este de făcut

15 Feb 2018
Eşti hodofob? Ce este de făcut

Aţi auzit despre hodofobie? Ei bine, dacă nu, aflaţi că unele forme ale acestei fobii sunt mai des întâlnite decât ne-am aştepta. Căci hodofobia este teama de a călători. Ea se poate manifesta în diferite feluri, de la ezitarea de a accepta oferte de călătorie către locuri neexplorate, până la incapacitatea de părăsi propria locuinţă.

Dacă unora dintre noi le este frică să folosească un anumit mijloc de transport, cum ar fi avionul sau vaporul, alţii se tem de orice fel de călătorie, indiferent de mijlocul de transport, din cauza faptului că acest lucru îi scoate din zona lor de confort, scrie sanatatesistaredebine.ro.

Simptomele hodofobiei sunt similare oricăror fobii, incluzând tremuratul, transpiraţia sau plânsul. Pot chiar să apară dureri de cap şi sensibilitate gastrointestinală. 

Cum se poate scăpa de această problemă sau cum se pot ameliora măcar simptomele?

Dacă trebuie să conduci până la destinaţie, fă-ţi timp şi împarte pe zile distanţa, astfel încât să ştii clar care este obiectivul fiecărei zile. Fă rezervare la hotel din timp şi notează-ţi cele mai apropiate locuri în care se poate lua masa.

Dacă vei călători cu avionul sau alt mijloc de transport în comun, ai grijă să ajungi la timp la punctul de plecare, pentru a nu intra în panică atunci când eşti în întârziere.

Încearcă să îţi imaginezi cum te plimbi pe străzile oraşului în care tocmai ai ajuns şi de care reuşeşti să te bucuri, chiar dacă nu ai mai fost niciodată acolo. Vizualizează aeroportul şi felul în care aştepţi cu calm îmbarcarea. Fă-ţi o imagine pozitivă despre tot ceea ce urmează să se întâmple, folosindu-te de imaginaţie.

Lucrurile nu vor mai părea imposibile şi de speriat.

Odihneşte-te şi hidratează-te adecvat înainte de călătorie. Este important să ai apă pe parcursul călătoriei, şi alimente sărate. 

Chiar dacă este tentant să iei pastile pentru somn şi un pahar de vin pentru a învinge teama, e mai bine să eviţi. Pe termen lung, pot înrăutăţi situaţia. Dacă ai o schemă de tratament, consultă medicul înainte de călătorie.

Persoanelor cărora le e frică să călătorească, le este indicat să evite călătoriile individuale. Dacă poţi călători cu un prieten, fă acest lucru fără ezitare. Un prieten te poate ajuta să te calmezi atunci când simţi că apar momentele de panică.

 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră