Expozitia AgriPlanta – RomAgroTec 2015 începe joi și va dura până duminică, în apropiere de localitatea Fundulea, judetul Calarasi.
Concept expozițional integrat, unic în România, expoziția reunește cu producători, importatori și distribuitori de semințe, fertilizanți și produse pentru protecția plantelor, furnizori de mașini și utilaje agricole, sisteme de irigații, sere, sisteme de uscare și depozitare, echipamente și tehnologii pentru energii regenerabile, instituții financiare, companii de asigurări și consultanță, institute de cercetare, asociații și universități de profil, instituții de presă de specialitate, se anunța într-un comunicat de presă.
Dezvoltată ca platformă de comunicare și networking pentru profesioniștii din agricultură și oferind oportunități pentru parteneriate durabile, expoziția AgriPlanta – RomAgroTec 2015 se desfășoară pe o suprafață de 30 de hectare teren arabil, fiind structurată pe mai multe zone: de expunere în aer liber, de demonstrații cu mașini agricole şi de loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole.