Un cuplu de 70 de ani şi o femeie au fost reţinuţi pentru interogatorii de poliţia franceză în cazul uciderii unui copil acum 32 de ani, relatează BBC.
Grégory Villemin, în vârstă de 4 ani, a fost găsit legat în râul Vologne, din estul Franţei. Ucigaşul nu a fost găsit niciodată, deşi rude ale copilului, inclusiv mama, au fost trimise în mod eronat la puşcărie.
De atunci, crima a continuat să bântuie Franţa, dar tehnologia avansată de identificare pe baza ADN a ajutat poliţia să facă lumină în acest caz.
Ani de greşeli
Era 16 octombrie 1984 când trupul lui Grégory Villemin' a fost găsit, iar procurorul a deschis o anchetă în ceea ce avea să devidă cel mai mare mister din istoria criminalităţii franceze.
Cu câteva ore înainte ca trupul băiatului să fie descoperit, cu mâinile şi picioarele legate, unchiul său a primit un telefon de la cineva care susţinea că a răpit copilul. În ziua următoare, părinţii copilului au primit o scrisoare în care se spunea: " Fiul vostru e mort, am fost răzbunat".
În luna următoare, un văr al tatălui băieţelului, Bernard Laroche, a fost arestat după ce cumnata sa a depus mărturie împotriva sa. El a fost eliberat în 1985 după ce aceasta şi-a retras mărturia, dar a fost împuşcat mortal de tatăl băiatului, Jean-Marie Villemin, câteva săptămâni mai târziu.
El a fost închis câţiva ani pentru uciderea lui Laroche. Mama băiatului, Christine Villemin, a fost, de asemenea, închisă pentru uciderea fiului ei, dar ulterior situaţia s-a clarificat. Mai întârziu, ei au primit compensaţii din partea statului pentru erori judiciare.
Telefoanele anonime şi scrisorile otrăvite au continuat câţiva ani, iar cazul a fost redeschis prima dată în 2000, apoi în 2008 în încercarea de a găsi ADN pe acele scrisori. Trei urme separate de ADN au fost găsite, dar fără a fi identificate.
Trei persoane în custodia Poliţiei
Prea puţine noutăţi au mai apărut în afacerea "Grégory" din 2013, când poliţia a anunţat că testele ADN nu au dus nicăieri. Asta până miercuri, când anchetatorii din Dijon au reţinut un cuplu de 70 din satul Bruyères, de pe valea râului Vologne.
Cei doi au fost reţinuţi de poliţie, fiind suspectaţi de complicitate la crimă, deoarece nu au raportat crima sau nu au ajutat o persoană aflată în pericol, conform site-ului L'Est Républicain.
A fost reţinută şi o a treia persoană, descrisă ca o apropiată a familiei Villemin. Bunica victimei a fost citată ca martor, relatează presa franceză.