Această creștere a fost generată de performanța excelentă a întregii game Dacia, trei dintre modelele mărcii (Sandero, Duster și Logan) înregistrând vânzări de peste 100 000 de unități.
Piața din România: +24%
În 2015, Dacia a reușit cea mai impetuoasă creștere a vânzărilor din ultimii patru ani.
Cu 36 946 de vehicule comercializate (+ 24,5% față de nivelul înregistrat în 2014), Dacia își consolidează poziția de lider pe piața din România, cu aproape o treime din vânzările de vehicule noi.
Profitând de gama sa completă, care acoperă cele mai importante segmente ale pieței auto din România, Dacia a găsit mijloacele pentru a seduce toate categoriile de clienți.
Programul de reînnoire a parcului auto național – Remat – şi-a dovedit şi în 2015 utilitatea. Livrările Dacia prin intermediul acestui program, destinat în principal clienților persoane fizice, se ridică la peste 11 500 de vehicule.
Dacia a știut, totodată, să se adapteze la nevoile companiilor care dețin flote, datorită bunei poziționări a produselor sale şi a atractivității modelelor din gamă.
Noi versiuni, serii limitate, echipamente noi, toate aceste evoluții au făcut ca fiecare model Dacia să se situeze în 2015 în poziția de lider în segmentul său.
Cele mai vândute modele
Cu peste 16 100 de unități vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 43% din vânzările totale, Logan berlină rămâne soclul mărcii Dacia în România. În 2015, oferta Logan s-a îmbogățit cu o nouă versiune, vârf de gamă, intitulată Prestige.
Succesul berlinei Logan este completat de cel al variantei MCV care, cu 3 111 unități comercializate, s-a impus drept cel mai vândut model break din România.
Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 7 271 unități vândute. SUV-ul gamei Dacia beneficiază, din ultimul trimestru al anului 2015, de o ediție limitată intitulată Duster connected by Orange.
Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină detașat segmentul B-hatch și, cu aproape 5 600 de unități, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele.
La rândul lor, modelele Lodgy și Dokker au înregistrat vânzări în creștere în 2015, susținute în bună măsură de succesul noilor versiuni Stepway.
Piața externă: trei sferturi sunt vândute în Europa
Dacia a fost și în 2015 în ofensivă pe piețele internaționale. În total, în afara României au fost vândute anul trecut 513 974 de mașini, cu 6% mai multe față de anul 2014.
Europa domină în clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din mașinile vândute de Dacia în 2015 fiind înmatriculate în țările Vechiului Continent.
Cu peste 100 000 de unități, Franța este prima destinație de export a Dacia. Cota sa de piață se ridică la 4,36%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen. Merită subliniată performanța înregistrată de Sandero, care se situează pe poziția a 9-a în clasamentul celor mai vândute modele de pe piața franceză.
Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de peste 55 000 de unități şi o cotă de piață de 4,6%.
Germania se situează pe poziția a treia, cu peste 47 400 de unități, urmată la mică distanță de Italia, unde au fost vândute anul trecut aproape 46 800 de vehicule marca Dacia.
În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut aproape 26 300 de unități, ceea ce situează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul piețelor externe ale mărcii.
Perspective 2016: Sandero și Logan cu transmisie pilotată.
Dacia își va menține și consolida poziția de lider pe piața din România, datorită gamei sale complete şi calității serviciilor oferite.
Oferta de produse va fi completată prin introducerea, în decursul primului trimestru, a versiunilor Sandero și Logan echipate cu transmisie pilotată.
Totodată, procesul de modernizare a rețelei comerciale Dacia va continua în 2016.