Toyota Motor Corporation și Mazda Motor Corporation au anunțat încheierea acordului pentru a construi un parteneriat reciproc avantajos pe termen lung.
Folosind resursele ambelor companii pentru a completa și a îmbunătății reciproc produsele și tehnologiile existente, parteneriatul va avea ca rezultat construirea unor modele mai atractive care vor satisface nevoile și gusturile diverse ale clienților din întreaga lume.
O comisie comună va fi creată pentru a evalua modul cel mai bun de a utiliza punctele forte ale fiecărei companii. Comisia va încuraja colaborarea extinsă și semnificativă într-o serie de domenii, inclusiv tehnologii avansate de siguranță și de mediu.
Cu ocazia semnării acordului, președintele Toyota Akio Toyoda, a declarat: "După cum reiese din tehnologia SKYACTIV și design-ul KODO-Soul of Motion, Mazda a demonstrat că se gândește mereu la vehiculele și tehnologiile viitorului, reușind în același timp să rămână loială principiilor sale de baza în producția de automobile. În acest fel, Mazda aplică idealul cel mai drag pentru Toyota: de a produce mașini din ce în ce mai bune. Sunt foarte încântat de faptul că cele doua companii împărtășesc aceeași viziune și vor lucra împreună pentru a construi mașini mai bune. Nu mă pot gândi la nimic mai minunat decât să aratăm lumii – împreună – că următorii 100 de ani de automobile vor fi la fel de distractivi ca primii 100. "
Reprezentând Mazda, Presedinte și CEO Masamichi Kogai a spus:. "Toyota este o companie care a demonstrat hotărârea de neclintit cu care acționează în mod responsabil pe probleme globale de mediu și de procese viitoare de producție în ansamblu. Am, de asemenea un respect imens pentru devotamentul Toyota în urmărirea construiri de mașini mai bune prin inovare continuă. În plus, Mazda se identifică cu modul în care Toyota își prețuiește rădăcinile și toate comunitățile în care este implicată. Nu este de mirare că Toyota primește în schimb același respect. Sper că, lucrând împreună pentru a face mașini mai bune, putem ridica valoarea mașinilor în ochii consumatorilor și putem în același timp crește capacitatea de producție, a orasului nostru Hiroshima, și a tuturor comunităților în care suntem implicați."
Colaborarea anterioară între Toyota și Mazda a inclus acordarea de licențe pentru tehnologiile hibride Toyota către Mazda și producția de automobile compacte pentru Toyota la fabrica Mazda din Mexic.
Toyota și Mazda recunosc că există o suprapunere considerabilă între filosofia corporativă Mazda de a aduce bucurie oamenilor prin intermediul automobilelor și angajamentul Toyota de a produce mașini mereu mai bune, precum și perseverenta pentru realizarea reformelor structurale la nivelul companiei în scopul atingerii unei competitivități reale și a unei creșteri economice durabile. Acest ultim acord va depăși cadrul tradițional de cooperare, cu scopul de a crea un nou set de valori pentru autoturisme, printr-o colaborare pe termen mediu și lung.