Modelul Suzuki Baleno a câștigat categoria “SMALL CAR OF THE YEAR 2017” în Irlanda. după un program intensiv de teste la care au participat 33 dintre cei mai buni jurnaliști auto din Irlanda.
În România, Suzuki Baleno este disponibil în versiunile de echipare GA, GL, GL CVT, GLX şi GLX + SHVS.
Tehnologiile disponibile pe noul Suzuki Baleno includ, printre altele, o platforma rigidă din materiale ultra-uşoare de ultimă generaţie, motorul turbo cu injecţie directă BOOSTERJET de 1.0 litri şi, în premieră, sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).
Astfel, Suzuki Baleno are un consum combinat de doar 4,5 l/100 km și emisii de noxe de doar 94g/km, pe versiunea echipată cu sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).
Încă de la primul nivel de echipare, Baleno vine cu numeroase dotări de siguranţă activă şi pasivă precum ABS + EBD, ESP, airbag-uri faţă, laterale şi cortină sau pedalier retractabil în caz de accident.
În funcţie de nivelul de echipare, Baleno este disponibil şi cu numeroase alte dotări precum sistemul de asistenţa la plecarea din rampă sau cruise control adaptiv cu limitator de viteză. Sistemul autonom de asistenţă la frânare (RBS - Radar Brake Support) este şi el disponibil opţional pe versiunile de echipare GA şi GL.
Pentru nivelurile de echipare GLX şi GLX + SHVS este disponibil şi un sistem multimedia cu ecran de 7 inch care include sistemul de navigaţie, camera de mers înapoi şi oferă o conectivitate rapidă cu un smartphone. Noul model Suzuki Baleno poate fi comandat într-una din cele nouă culori disponibile.
În România, Suzuki Baleno este disponibil atât cu motorul turbo cu injecţie directă BOOSTERJET de 1.0 litri, cât şi cu un motor de 1.2 litri DUALJET. În echiparea GLX cu motor de 1.0 litri, Baleno poate fi comandat şi cu cutie de viteze automată.
Prețul pentru Suzuki Baleno pornește de la 11.000 Euro (cu TVA inclus).