Volkswagen a confirmat marţi, 6 octombrie, că 8 milioane de vehicule au fost echipate cu motorul diesel trucat în Uniunea Europeană, adică o parte importantă dintre cele 11 milioane de vehicule vizate, în întreaga lume, anunţă France InfoTv.
Concernul german a livrat cu pipeta informaţii despre vehiculele vizate şi ţările unde se află. Din informaţiile concernului reiese că 2,8 milioane de maşin trucate sunt în Germania, 1,1 milioane în Marea Britanie, aproape 1 milion în Franţa, 650.000 în Italia. Volksawagen a anticipat deja consecinţele financiare majore după publicarea acestor informaţii.
Concernul german va face bilanţul tuturor investiţiilor sale, a declarat,marţi, Matthias Muller, patronul grupului, în cadrul unei adunări generale a personalului.
Mathias Muller a precizat că 6,5 miliarde de euro aflaţi în conturi nu ar ajunge pentru a faţă acestui scandal. El s-a angajat în faţa salariaţilor grupului să facă totul pentru a limita consecinţele asupra locurilor de muncă.