Noul pick-up Nissan îşi surclasează detaşat concurenţii, modele Mitsubishi L200 și Ford Ranger, într-o competiţie acerbă, în care membrii juriului au punctat ţinuta de drum, capabilităţile off-road, performanța motorizării şi sarcina utilă.
Cu un stil dinamic şi modern, NP300 Navara oferă confortul şi rafinamentul unui crossover conservând în acelaşi timp atuurile specifice unui cărăuş veritabil, precum sarcina utilă şi capacitatea de tractare.
Printre cele mai apreciate noutăţi propuse se numără şasiul robust şi suspensia spate multilink în 5 puncte pentru versiunea Double Cab, precum şi o bena impresionantă, mai lungă cu 67mm decât a modelului precedent.
NP300 Navara ridică standardele şi în materie de tehnologie utilă, prin introducerea unor inovaţii unice în segment: Around View Monitor, ce permite o vedere panoramică 360º pentru manevre la viteză redusă şi Forward Emergency Braking (Frânare automată de urgenţă) ce reduce sau împiedică pericolul de coliziune.
Producţia noului NP300 Navara a debutat în această lună în cadrul uzinei Nissan din Barcelona, iar comercializarea în Europa este prevăzută la începutul lui 2016.