ZIUA UNIRII. Preşedintele şi premierul participă la manifestările de la Iaşi. Unirea, aniversată în toată ţara

24 Ian 2016 | scris de Marina Constantinoiu
ZIUA UNIRII. Preşedintele şi premierul participă la manifestările de la Iaşi. Unirea, aniversată în toată ţara


Ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală în anul 2014, în urma unei propuneri legislative semnate de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice, reaminteşte agerpres.ro.
Unirea Principatelor va fi aniversată în toată ţara, prin manifestări la care sunt aşteptaţi 100.000 de români.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş vor fi prezenţi la Iaşi, după cum anunţă birourile de presă ale celor doi.
Iohannis are în agendă rostirea unei alocuţiuni, depunere de flori la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, precum şi la mormântul domnitorului, de la Biserica „Trei Ierarhi”.
La Iaşi, precum şi la Constanţa sau Piteşti, sunt programate concerte folclorice, vor defila detaşamente de militari, iar autorităţile locale au pregătit mese populare, scrie rador.ro.
La Iaşi, evenimentele vor începe în Piaţa Unirii cu un concert de muzică populară, de la care nu va lipsi tradiţionala „Hora Unirii”, defilarea detaşamentelor de militari, slujba religioasă oficiată la mormântul domnitorului Alexadru Cuza, masa populară cu mâncăruri tradiţionale, iar spre seară impresionanta retragere cu torţe.
La Buzău este anunţată cea mai mare „Horă a Unirii” jucată vreodată la noi, iar la Constanţa militarii din forţele navale vor participa la un ceremonial programat în Piaţa Ovidiu.
La Piteşti, pe lângă ceremonialele militare şi religioase, „Hora Unirii” va avea loc în acordurile fanfarei „Argeşul” al Teatrului Alexandru Davila, în timp ce maramureşenii vor asista la momente muzicale pregătite de fanfara municipală din Baia Mare şi corul bărbătesc din Pinteuşu Mare.
Şi compania Căile Ferate Române marchează evenimentul de astăzi prin denumirea simbolică a garniturii InterRegio 1663 „Trenul unirii”.
La rândul său, metroul bucureştean le va oferi călătorilor un miniconcert susţinut la ora 14:00 în staţia Piaţa Unirii.
De asemenea, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă de la Otopeni călătorii vor fi întâmpinaţi printr-un spectacol de dans oferit de cinci perechi de tineri care vor împărţi apoi steguleţe tricolore, aşa cum va face şi personalul Aeroportului Internaţional Mihai Kogălniceanu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră