Zile libere 2017: Câte dintre ele pică în timpul săptămânii

30 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Zile libere 2017: Câte dintre ele pică în timpul săptămânii


În prezent, ne bucurăm de 14 zile libere în care legea ne permite să nu mergem la muncă, dar, din păcate, nu toate sunt în timpul săptămânii, scrie sursa citată.
Prin urmare, iată ce sărbători legale pică anul viitor în intervalul luni-vineri al săptămânii.

Persoanele care lucrează conform unui program de lucru normal, de luni până vineri, se bucură efectiv în 2017 de 11 zile nelucrătoare de sărbătoare legală, dintr-un total de 14.

Faţă de anul trecut, lucrurile stau mult mai bine, având în vedere că în 2016 salariaţii au avut parte de doar șapte libere legale de care s-au bucurat efectiv.

În România există 14 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar acestea sunt prevăzute exclusiv în Codul muncii.

Cu toate acestea, numărul maxim de zile libere care pot fi în timpul săptămânii este de 12, având în vedere că prima zi de Paște și prima zi de Rusalii pică mereu duminica.

Notă: 24 ianuarie și 1 iunie au fost incluse oficial în lista liberelor legale în cursul anului 2016, astfel că salariații se pot bucura de ele pentru prima oară în 2017.

Anul acesta, cele 14 zile libere legale pică după cum urmează:
• 1 și 2 ianuarie - duminică și luni;
• 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) - marți;
• 16 și 17 aprilie (prima și a doua zi de Paște) - duminică și luni;
• 1 mai (Ziua Muncii) - luni;
• 1 iunie (Ziua Copilului) - joi;
• 4 și 5 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) - duminică și luni;
• 15 august (Adormirea Maicii Domnului) - marți;
• 30 noiembrie (Sfântul Andrei) - joi;
• 1 decembrie (Ziua Națională a României) - vineri;
• 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) - luni și marți.

În plus față de liberele enumerate mai sus, persoanele care au altă religie în afară de cea creștin-ortodoxă mai beneficiază şi de câte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele din care aceștia fac parte, aşa cum a confirmat, în trecut, la solicitarea AvocatNet.ro, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Articolul integral, AICI.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră