Pacientul a fost infectat cu virusul după ce a avut relații sexuale cu o persoană bolnavă, care revenit dintr-o țară unde virusul este prezent, precizează serviciile sanitare din comitatul Dallas într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al Centrelor de control și prevenire a bolilor (CDC), Tom Skinner, a precizat pentru AFP că CDC nu a anchetat modul de transmitere a virusului în acest caz.
Dacă se confirmă transmiterea pe cale sexuală, aceasta ar fi al doilea caz înregistrat de CDC în SUA. Ar putea fi cel de-al treilea caz potențial, după descoperirea virusului Zika în sperma unui american infectat, după ce toate urmele agentului patogen au dispărut din sânge.
Primele două cazuri au fost inițial prezentate în New York Times. Este vorba de doi cercetători americani care s-au infectat în Africa. Se pare că soția unuia dintre cercetători a fost contaminată sexual de soțul ei.