Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David, accidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 la ora 7,51 şi a avut loc la intersecţia DN 11A cu DJ 243A, în centrul satului Iveşti, un TIR intrând în coliziune cu un microbuz care efectua transport de persoane.
"Microbuzul circula dinspre Podu Turcului către Bârlad. El efectua o cursă regulată Şendreşti (judeţul Bacău) - Bârlad. TIR-ul, care se deplasa dinspre localitatea Tutova, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu microbuzul. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe partea carosabilă. Au fost preluate cinci persoane, un minor şi patru adulţi, iar celelalte persoane din microbuz au fost transportate cu un alt microbuz la Bârlad. Conducătorii auto nu au suferit leziuni. În cauză a fost deschis doar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, Loredana David.
În zonă, traficul rutier este blocat, circulaţia fiind deviată pe drumuri adiacente.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc accidentul.