După ce mai multe surse din media au anunțat decesul lui Vasile Turcu, informația nu a fost confirmată, Vasile Turcu aflându-se în continuare internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, asistat de aparate.
Starea de sănătate a omului de afaceri s-a înrăutățit, semnele vitale fiind foarte slabe.
În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu a ajuns, miercurea trecută, în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost resuscitat, starea lui rămânând, însă, critică. Surse judiciare au precizat că omul de afaceri a fost găsit în stare de inconștiență de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure în sala de gimnastică de la subsolul propriei case.