Fiica cea mare a lui Cornelui Vadim Tudor, Lidia, a declarat că i se părea normal ca trupul neînsuflețit al tatălui său să fie depus la Senat, însă a precizat că nu vrea să comenteze refuzul conducerii instituției. „Noi am făcut o solicitare în acest sens. El a muncit 16 ani în Senat și ni se părea normal să fie depus acolo. Am înțeles că cererea a fost aprobată de domnul Tăriceanu și ar fi trebuit să fie votată în plenul Parlamentului și ar fi durat foarte mult. Normal era sa fie primit. Dacă așa s-a hotărât, nu pot să comentez”, a declarat fiica politicianului, care a adăugat că au existat și propuneri din partea membrilor PRM ca Vadim Tudor să fie depus la Opera Română sau la Ateneul Român.
Lidia a povestit despre ultimele ore din viaţa tatălui ei
Lidia a povestit și cum au decurs ultimele ore din viața tatălui său, dar şi faptul că acesta nu se plângea niciodată de problemele pe care le avea. Fiica cea mare a tribunului a precizat că a aflat abia cum că tatăl ei şi-a dorit să fie înmormântat la Biserica Sfântu Gheorghe. „El a sunat la 112 și pe urma a spus că nu mai rezistă și nu mai trăiește până vine salvarea si am plecat și ne-am întâlnit cu salvarea pe drum. El spus că e ultima lui zi, «fac infarct și o să mor». Am avut speranțe până în ultima clipă, când ne-a spus că nu mai are niciun semn vital și trebuie să-l deconecteze, am sperat că poate nu-i așa”, a mai declarat fiica lui Corneliu Vadim Tudor.
Vadim Tudor va fi înmormântat joi la cimitirul Ghencea Civil
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor, care a decedat luni la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, a fost depus, marţi, la prânz, la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti. Corneliu Vadim Tudor urmează să fie înmormântat, joi, la cimitirul Ghencea Civil, cu onoruri militare. Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.
Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. A fost fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.