UPDATE. Gabriel Oprea a ieșit de la Parchet: „N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. Am trimis toate documentele“

28 Oct 2015
UPDATE. Gabriel Oprea a ieșit de la Parchet: „N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. Am trimis toate documentele“
UPDATE. Gabriel Oprea a ieşit în urmă cu câteva minute de la Parchet. Acesta a precizat că a dat toate informaţiile necesare  procurorilor şi că nu este vinovat de ceea ce s-a întâmplat pe 20 octombrie.

„Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a spus el.

Gabriel Oprea a declarat, din nou, că venea de la o instituție a statului, dar nu a spus în ce direcție se deplasa.

Vicepremierul Gabriel Oprea s-a prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în calitate de martor.  „M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor", a declarat Gabriel Oprea la intrare în sediul Parchetului, adăugând că va da mai multe detalii după ce va sta de vorbă cu procurorii. Prezența lui Gabriel Oprea la Parchet este legată de accidentul în urma căruia a murit polițistul de la Rutieră Bogdan Gigină, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului.

Luni, într-o conferință de presă, Oprea arăta că speculația apărută în presă că ar fi utilizat echipajul de însoțire în trafic fără temei legal este "nefondată'', precizând că detaliile accidentului din 20 octombrie au fost puse la dispoziția Parchetului. 

GABRIEL OPREA, ÎN FAŢA PROCURORILOR PENTRU EXPLICAŢII 

Oprea  urmează să explice în faţa procurorilor contextul în a care a beneficiat de escorta Poliâiei Rutiere. Astăzi, au fost chemaţi la audieri, pentru a da explicaţii şoferul şi aghiotantul Ministrului de interne. Ei au povestit cum agentul Bogdan Gigină, aflat în deschidere, a intrat în plin în groapa de pe şosea. Surse apropiate anchetei susţin că nu este clar dacă cei doi colegi ai săi au oprit la locul accidentului pentru a-i da colegului lor o mână de ajutor sau dacă au primit vreun ordin să îşi continue drumul pentru a nu atrage atenţia.

Tot astăzi s-a stabilit că Gabriel Oprea nu va fi audiat în Parlament după ce membrii Comisiei de abuzuri a Camerei Deputaţilor au respins solicitarea preşedintelui comisiei, Mircea Man (PNL). Preşedintele comisiei, liberalul Mircea Man, a propus, în şedinţă, audierea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în legătură cu accidentul din 20 octombrie în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină, dar propunerea a fost respinsă.

Gabriel Oprea: „veneam de la instituţii ale statului român“


Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat astăzi că venea de la „instituţii ale statului român" atunci când s-a produs accidentul în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină, arătând că va face precizări la Parchet, unde va răspunde, ca martor, la toate întrebările. Potrivit unor surse judiciare, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, va fi chemat la Parchetul Tribunalului Bucureşti în această săptămână.

"Eram la serviciu, se va dovedi, se va dovedi de unde am venit. La Parchet trebuie să spunem aceste lucruri. Unde am fost se va dovedi la Parchet, am fost la instituţii. Am fost la instituţii ale statului român, se va spune la Parchet", a afirmat Oprea.

El a mai spus că la Ministerul de Interne s-au făcut investiţii şi cele mai multe dintre motocicletele poliţiştilor sunt noi. „Ştiu că anul acesta s-au făcut investiţii, inclusiv toate motocicletele cele mai multe sunt noi. Din păcate a murit un tânăr la datorie, s-a făcut omeneşte tot ce se putea pentru el, în 3 minute jumătate a venit SMURD-ul. Am explicat foarte clar cum s-a produs accidentul. În trei minute jumătate a venit SMURD-ul, s-au luat toate măsurile. Voi răspunde ca martor la toate întrebările, este normal, cum au răspus şi ceilalţi colegi ai mei", a mai arătat Oprea.

Întrebat care era urgenţa deplasării din 20 octombrie, astfel încât să fie necesară prezenţa unui echipaj al Poliţiei Rutiere în coloana sa, Oprea a spus: ”Urgenţa, este vorba doar de un echipaj de poliţie pe care l-a avut întotdeauna orice ministru de interne, sunt norme, instrucţiuni, iar Parchetul va stabili cu adevărat adevărul. Nu avem nimic de ascuns, eram la serviciu, targedia este că a murit un coleg în timpul serviciului”. Ministrul a susţinut că la momentul accidentului în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină se afla în timpul serviciului şi că se va dovedi acest lucru, având în vedere că nu a avut nicio zi de concediu în aceatsă perioadă.

GABRIEL OPREA ANUNŢĂ CĂ NU-ŞI DĂ DEMISIA

Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat printr-un comunicat de presă, că nu este vinovat şi că îşi va continua activitatea în cadrul Guvernului, răspunzând astfel preşedintelui Klaus Iohannis care l-a sfătuit să demisioneze. Reacţia acestuia a venit după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a sfătuit să demisioneze pentru proastă comunicare privind tragedia în care a fost implicat poliţistul Bogdan Gigină.  

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră