80% dintre români cer UE să facă mai mult în combaterea fraudei fiscale

01 Aug 2016 | scris de Istvan Deak
80% dintre români cer UE să facă mai mult în combaterea fraudei fiscale

S-ar putea crede că impozitele sunt un lucru despre care vorbesc doar jurnalele specializate în economie. Însă chestiunile fiscale creează un interes autentic și în rândul cetățenilor.

75% dintre europeni cred că Uniunea Europeană ar trebui să facă mai mult pentru combaterea fraudei fiscale, spune un sondaj Eurobarometru din 2016, comandat de Parlamentul European.

Lupta pentru o impozitare corectă în UE a fost un punct important pe ordinea de zi a Parlamentului European cu mult timp înaintea dezvăluirilor LuxLeaks și Panama Papers.

Încă de la începutul crizei financiare și economice, deputații europeni a insistat pentru o mai mare transparență și eliminarea practicilor fiscale necinstite.

„75% din populația UE așteaptă mai multă acțiune UE în combaterea fraudei fiscale; este necesar să reacționăm eficient la această îngrijorare. Vom continua să insistăm pe lângă statele membre să-și consolideze politicile fiscale, să-și acopere lacunele și să-și amelioreze coordonarea la nivel UE și internațional. Este vorba de corectitudine față de cetățenii UE”, a spus președintele comisiei pentru afaceri economice și monetare, Roberto Gualtieri.

După scandalul LuxLeaks, deputații europeni au instituit o comisie specială pentru deciziile fiscale. În raportul final, adoptat în plen în iulie 2016, a doua comisie specială cere un registru UE cu beneficiarii veritabili ai companiilor, o listă neagră a paradisurilor fiscale și acțiuni împotriva regimurilor fiscale favorabile pentru brevete.

Comisia de anchetă „Panama Papers” își va începe activitatea în toamna acestui an și va evalua felul în care Comisia Europeană și statele membre combat spălarea banilor și evaziunea fiscală. Deputații europeni vor începe să lucreze în toamnă și asupra regulilor de transparență publică pentru multinaționale.

Dintre românii care au participat la sondaj, 79% consideră că Uniunea Europeană ar trebui să facă mai mult în combaterea fraudei fiscale.

Sondajul a fost realizat cu participarea a 27.969 de oameni, din toate cele 28 de state membre UE, în perioada 9-18 aprilie. A fost organizat în așa fel încât să fie reprezentativ pentru toată populația ca întreg.

CITIŢI ŞI ALTE INFORMAŢII INTERESANTE LA www.miscarederezistenta.ro:

ISIS a anunțat viitoarea ȚINTĂ: "Ai mei fraţi, aduceți jihadul, UCIDEȚI, şi LUPTAȚI!” (VIDEO)

Incredibilul caz al românului care a sărit din RFG în RDG fiindcă îi era dor de România

O româncă, pe lista potențialilor teroriști din Austria: S-a postat cu un pistol pe Facebook

Unde a dispărut zborul MH370 al Malaysia Airlines? Un expert canadian vine cu o nouă ipoteză (VIDEO)

"Cazul Elodia" din SUA. Cum au acționat similar Cioacă și un polițist american (VIDEO)