Ungaria e mai degrabă un aliat, decât un duşman al României, spune preşedintele Parlamentului ungar

25 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Ungaria e mai degrabă un aliat, decât un duşman al României, spune preşedintele Parlamentului ungar


În opinia sa, acest lucru se petrece din cauza atitudinii antiungare a elitei politice române. Pe de altă parte, o altă cauză ar fi politicile deficitare ale Ungariei faţă de etnicii maghiari din afara ţării sau lipsei acestor politici.
Kover este de părere că situaţia maghiarilor din România se poate îmbunătăţi, dacă ţara noastră îşi va da seama că menţinerea valorilor în Bazinul carpatic şi în estul Europei reprezintă o provocare comună pentru popoarele din regiune.
El a afirmat că România îşi va da seama în viitor că Ungaria este un aliat, care împărtăşeşte aceleaşi valori şi interese, decât un inamic al României. „De acelaşi lucru şi-a dat seama şi Serbia, iar Slovacia ajunge la această concluzie. Suntem încrezători că acelaşi lucru se va întâmpla în România, mai devreme ori mai târziu”, a spus Kover.
El le-a recomandat etnicilor maghiari cu dublă cetăţenie, română şi ungară, să participe la referendumul din Ungaria din 2 octombrie, pe tema cotelor de distribuire a refugiaţilor stabilite de Uniunea Europeană. „Trebuie să voteze împotriva distribuirii forţate a imigranţilor de către UE”, a spus el.
Cotidianul ungar Magyar Nemzet scrie că doar 1.000 de persoane se înscriu via email în fiecare săptămână pentru participarea la referendum, până acum fiind înregistrate 264.000 de persoane în trei săptămâni.

referendum
Votanţii din afara ţării au termen până la 17 Septembrie pentru a se înregistra la votul de la referendum. În total, 114.000 s-au înregistrat în România, 29.000 în Serbia şi 2.100 în Germania, potrivit sursei citate.
Kover i-a îndemnat pe maghiarii din România să participe şi la alegerile parlamentare de la noi şi să voteze pentru partidele maghiare, căci nimeni nu va susţine interesele maghiare în Parlamentul de la Bucureşti, dacă nu maghiarii înşişi.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră