Cel mai mare grup bancar elen, Piraeus Bank, îşi vinde afacerile din Balcani - România, Bulgaria, Serbia, Albania și Ucraina- și îşi va reduce portofoliul de credite neperformante (NPL), conform unui plan strategic, prezentat recent.
Noua conducere a grupului a înființat o unitate separată care va gestiona situația caselor obținute în urma punerii sub sechestru și vânzarea unor active. Pe lângă subsidiarele din Balcani, Piraeus vrea să renunțe la participațiile deținute în compania de transport naval Hellenic Seaways și la două ferme piscicole din Grecia, Selonda și Nireus.
Până la sfârșitul anului, grupul bancar elen trebuie să scape de credite neperformante în valoare de patru miliarde de euro (4,6 miliarde de dolari), conform planurilor de restructurare convenit cu Uniunea Europeană.
"Există o decizie a conducerii privind accelerarea implementării planului de restructurare precum a achita cât mai curând ajutorul de stat", a explicat noul director general al Piraeus Bank, Christos Megalou, într-un interviu acordat Bloomberg, citat de Agerpres.
Piraeus a primit finanțare guvernamentală de 2,72 miliarde de euro, din noiembrie 2015, iar Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deține 26,2% din grupul bancar elen.
Christos Megalou a preluat în aprilie conducerea Piraeus și de atunci acțiunile au crescut cu 45%, iar capitalizarea bursieră a ajuns la aproximativ 2,3 miliarde de euro. În ultimele 18 luni, Piraeus a vândut aproape un miliard de euro credite neperformante în Serbia, România și Bulgaria.