Ultima oră! Incendiul de la Bamboo n-a fost încă declarat lichidat

22 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Ultima oră! Incendiul de la Bamboo n-a fost încă declarat lichidat

Pompierii nu au declarat încă incendiul de la clubul bucureştean Bamboo ca fiind lichidat deoarece nu pot pătrunde încă în interior. Din acest motiv, nici procurorii nu pot face cercetări la faţa locului decât în exterior

"Am început o cercetare la fața locului. Din păcate, structura și locul nu ne permit să intrăm în interior. Pompierii care sunt prezenți de ieri nu au declarat lichidat incendiul, nu se poate pătrunde. Am venit și azi ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluție tehnică pentru a putea intra și a ne desfășura activitățile care sunt specifice, în special cercetarea la fața locului. (...) Incendiul n-a fost încă declarat lichidat. (...) Structura nu permite să se pătrundă în condiții de siguranță și, cel mai probabil, o să fie dezafectată", a declarat duminică Mihai Prună, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conform agerpres.ro.

El a mai spus că se caută soluţii pentru a pătrunde printre dărâmături în condiţii de siguranţă şi că nici un aparţinător nu a reclamat dispariţia vreunei persoane în acest incendiu. 

"Am venit să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluție tehnică pentru a se putea intra în condiții de siguranță", a declarat Prună.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră