Transalpina (DN 67C), cea mai înaltă şosea din România, are o lungime de circa 148 kilometri şi face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba. Transfăgărăşanul (DN 7C), care leagă judeţul Argeş de judeţul Sibiu, tranversând Munţii Făgăraş, are o lungime de circa 150 de kilometri.
Pe Transalpina, circulaţia va fi întreruptă în data de 30 august, în intervalul orar 10:00 - 19:00, pe sectorul cuprins între kilometrul 42 şi kilometrul 44, scrie News.ro.
Circulaţia va fi închisă şi pe Transfăgărăşan, în data de 31august, în intervalele orare 09:00 - 15:00, pe sectorul cuprins între kilometrul 112 şi kilometrul 114, şi în intervalul orar 15:00 - 19:00, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 118 şi kilometrul 120.
Potrivit unui anunţ postat pe transfagarasan.net, materialul foto-video este realizat pentru firma de accesorii şi îmbrăcăminte pentru motociclişti Polo Motorrad Germania.