Astfel, în spitalele din Bucureşti mai sunt internate zece victime ale incendiului Colectiv, dintre care un pacient este în stare critică.
La Spitalele Bagdasar Arseni, CC Iliescu şi Elias mai sunt internaţi câte un pacient, la Spitalul Grigore Alexandrescu şi Spitalul de Urgență din București, câte doi pacienţi, iar la Spitalul Militar Central sunt internaţi trei pacienți.
Până în prezent au fost externate 70 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.
În spitalele din străinătate mai sunt internate 19 persoane.
Astfel, în Austria şi Germania sunt internate câte două persoane, a căror stare de sănătate este stabilă, în Olanda şi Marea Britanie sunt internate câte trei persoane, în Belgia sunt internate opt persoane şi în Israel o persoană.
Totodată, alţi patru dintre răniţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.
În urma incendiului de pe 30 octombrie, din clubul Colectiv, au murit 63 de persoane.
Procurorii de la Parchetul General susțin că "incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local".