Tibi Ușeriu a câștigat pentru al treilea an consecutiv ultra-maratonul 6633 din apropierea Cercului Polar

16 Mar 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Tibi Ușeriu a câștigat pentru al treilea an consecutiv ultra-maratonul 6633 din apropierea Cercului Polar Galerie foto (2)

Bistriţeanul Tiberiu Uşeriu, în vârstă de 44 ani, a reuşit să câştige, în noaptea de joi spre vineri, pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume, având în vedere că se desfăşoară în zona Cercului Polar.

Cursa a debutat în data de 8 martie, iar Tibi a reuşit să o încheie după 7 zile şi aproximativ 5 ore, scrie agerpres.ro.

Ca de fiecare dată, Tiberiu Uşeriu a trecut linia de start ţinând în mâini steagul României, care avea de data aceasta pe el şi însemnele Centenarului Marii Uniri.

Mai mult, organizatorii l-au întâmpinat pe Tibi în acordurile Imnului Naţional al României şi l-au îmbrăţişat şi felicitat, mai scrie sursa citată.

Ediţia din acest an a ultramaratonului a fost una aniversară, cea de-a zecea, astfel că organizatorii au decis să schimbe traseul şi să îl lungească cu 30 de mile (aproximativ 50 kilometri).

Tiberiu Uşeriu este singurul român care a reușit să câștige cel mai greu ultramaron din lume, 6633 Arctic Ultra, 556 km la Cercul Polar. Ba, mai mult, este singura persoană din lume care a câștigat această cursă de trei ori.

La startul cursei au fost înscrişi 23 de concurenţi care intenţionau să parcurgă întregul traseu, însă 16 dintre ei au abandonat pe parcurs. Printre aceştia s-au numărat şi ceilalţi trei români înscrişi în competiţie: Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu.

Tibi Uşeriu s-a impus ca lider al cursei încă din prima zi, astfel că la linia de sosire avea un avans de peste 80 kilometri faţă de următorul clasat, irlandezul Paul Deasy.

În aprilie 2017, Tibi Uşeriu a fost invitat la postul de radio SMART FM, la emisiunea "Poveşti de succes din RomâniaŢ, unde şi-a spus povestea sa de viață – de altfel, una care bate orice film și orice carte - despre anii petrecuți în spatele gratiilor, despre viața tumultoasă, despre eliberarea de demonii trecutului și, într-un final, despre împăcarea cu trecutul.

El a vorbit şi despre cartea sa, "27 de paşi", care a reprezentat, după cum mărturiseşte, eliberarea sa de trecut. „Am scris această carte pentru a mă împăca eu cu trecutul meu și de a putea să merg mai departe, pentru a-mi asuma trecutul și ceea ce am făcut în trecut. Pot să spun că sunt foarte mândru de ceea ce sunt astăzi și am învățat foarte mult din trecutul meu. Cu siguranță în urmă cu 20 de ani, când s-au întâmplat faptele mele, cred că nici măcar nu știam ce înseamnă să fii mândru”, a mărturisit Tiberiu.

Este un episod din viaţă care îi va tulbura pe mulţi cititori, nu este istoria unui sportiv de top de astăzi, antrenaţi de mici pentru trofee, disciplină, stricteţe. Este episodul care, în mintea unora, anulează procesul de ispășire și răscumpărare prin care Tibi a trecut.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Tiberiu Uşeriu, într-o postare pe Facebook.

"Felicitări, Tiberiu Ușeriu, pentru câștigarea maratonului Arctic Ultra! Pentru a treia oară consecutiv, drapelul României este dus pe primul loc în una dintre cele mai dure competiții sportive din lume. O astfel de performanță se atinge doar cu determinare și sacrificii, iar Tiberiu Ușeriu a demonstrat, din nou, că este un luptător", a scris preşedintele.

Iată, mai jos, mărturia lui Tibi Uşeriu după ce a câștigat pentru al treilea an consecutiv ultra-maratonul de la Cercul Polar.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră