Ultra maratoul Arctic are loc din 2007 în Canada, în zona Cercului Polar şi este considerat cel mai dur maraton din lume. Organizatorii evenimentului, la care s-au înscris 12 concurenţi din toată lumea, au anunţat că Tiberiu Uşeriu a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk, după ce a parcurs ultimii 30 de km, deşi avea probleme la o gleznă.
Toh Poh Joo (PJ) din Singapore a sosit al doliea, la 56 de minute după Uşeriu. Toh Poh Joo a mai participat la Ultra maraton şi în 2010. La competiţie, au mai concurat alţi doi români, Vlad Tănase şi Andrei Roşu, care au reuşit şi ei să treacă linia de sosire. Este prima dată când cei trei români participă la această competiţie.
Din cei 12 concurenţi, doi au fost forţaţi să abandoneze cursa. Ultra Maratonul a început la 11 martie, iar fiecare concurent trebuie să se antreneze în condiţii extreme pentru a face faţă condiţiilor meteo foarte aspre.
"Îl felicit pe Tiberiu Ușeriu pentru reușita deosebită obținută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul și numele României pe primul loc în această competiție. Un astfel de rezultat, obținut în condiții extreme datorită perseverenței și ambiției cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea și respectul nostru. Felicitări campionului nostru!", a scris preşedintele Iohannis pe Facebook, la aflarea veştii.