„The day we die". Tudor Golu, cel care a făcut videoclipul piesei s-a stins din viaţă: "Nu suntem numere, suntem liberi (...) Pentru că ziua în care vom renunţa va fi ziua în care murim"

10 Noi 2015
„The day we die
 Tânărul care a murit azi, într-un spital din Marea Britanie, unde fusese transferat recent, este Tudor Golu. El era chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D si 3D şi cel care a facut videoclipul "The day we die".  Tudor Golu (28 de ani) a fost transferat duminică seară într-un spital din Birmingham, Marea Britanie, el fiind din 30 octombrie, după incendiul din Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare critică. Reamintim că numărul celor care s-au stins din viaţă în incendiul din Clubul Colectiv, din 30 octombrie a ajuns la 48. 

 "Nu suntem numere, suntem liberi (...) Pentru că ziua în care vom renunţa va fi ziua în care murim"

Astăzi Tudor Golu a decedat, din cauza arsurilor care i-au cuprins o mare suprafaţă din corp şi a arsurilor de căi respiratorii. Tudor Golu era chitaristul trupei de rock progresiv Axial Lead, artist grafic şi animator 2D şi 3D, el fiind şi cel care a realizat videoclipul melodiei "The day we die", al formaţiei Googbye to Gravity. În incendiul din clubul Colectiv au mai fost răniţi alţi doi membri ai trupei Axial Lead, solistul Damian Radu şi chitaristul Christian Alban Popescu, ambii fiind internaţi în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, starea lor fiind stabilă. Tudor Golu a făcut videoclipul melodiei "The day we die", iar de ilustraţie s-a ocupat Radu Damian.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră