Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au destructurat un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, fals informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, potrivit unui comunicat DIICOT.
Membrii grupului au accesat fără drept sistemele securizate a mai multor bănci de unde au obţinut ilegal datele de identificare a unor carduri bancare aparţinând unor persoane fizice, iar ulterior au efectuat aproximativ 300 de tranzacţii on-line frauduloase, achiziţionând diverse produse sau efectuând încărcări neautorizate a unor cartele telefonice în valoare totală de peste 200.000 lei.
Au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad şi Bistriţa Năsăud, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate bunurile provenite din activitatea infracţională (perne, benzi de alergat, mese de tenis, drone, laptopuri, telefoane mobile, produse electrocasnice, bijuterii din aur şi sume de bani).
La sediul DIICOT- BT Arad au fost aduse în vederea audierii un număr de cinci persoane.