UPDATE. La începutul şedinţei de judecată, edilului i s-a făcut rău, însă acesta şi-a revenit după ce i-au fost acordate îngrijiri. Şedinţa a fost reluată. Medicii pe care Sorin Oprescu i-a solicitat pentru consultaţii nu vor merge la arestul central. Reprezentanţii spitalului Universitar spun că pacientul ar trebui adus la spital pentru analize. Avocatul său spune că starea lui Oprescu se degradează după gratii. "Nu vreau să mor în arest", este mesajul pe care primarul suspendat al Capitalei l-a transmis.
I s-a făcut rău în sala de judecată
Instanţa a rămas în pronunţare în privinţa cererii lui Oprescu de schimbare a măsurii aresstului preventiv. Lui Sorin Oprescu i s-a făcut rău astăzi în sala de judecată şi a cerut să fie oprită şedinţa pentru a-şi reveni. Magistraţii nu au chemat încă o ambulanţă, întrucât fostul edil a revenit în sala de judecată spunând că starea lui s-a ameliorat. Primarul suspendat al Capitalei suferă de afecţiuni cardiace şi de diabet de mai bine de 10 ani, iar starea sa s-a agravat în ultimele zile, fapt care i-a determinat pe avocati să solicite transferul său la un spital de stat, pentru investigatii.
Sorin Oprescu vrea înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, iar cererea lui va fi judecată astăzi de Tribunalul Bucureşti, avocatul Alexandru Chiciu declarând că pentru fapta de care este acuzat edilul, arestul preventiv este o măsură severă. Reamintim că fostul edil de la Primăria Capitalei se află în arest preventiv după ce a fost acuzat de luare de mită.
Alexandru Chiciu, unul dintre avocaţii primarului suspendat al Capitalei, a declarat că cererea prin care se solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv control judiciar sau arest la domiciliu, are la bază elemente din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind măsurile preventive. Avocatul a precizat că, de la momentul reţinerii lui Sorin Oprescu şi până în prezent, în afară de suplimentul de declaraţie al denunţătorului Bogdan Cornel Popa, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) nu au adus nicio altă probă directă împotriva primarului, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Chiciu a afirmat că pentru genul de fapte de care este acuzat Oprescu, măsura arestului preventiv este una severă, care ar trebui aplicată doar în cauzele care vizează fapte de violenţă. Avocatul a adăugat că pentru fapte non-violente, „regula în orice societate civilizată este cercetarea în libertate sau cu o măsură alternativă, dar nu cea a arestului".
Oprescu va fi consultat astăzi de medicii ceruţi de el
Despre starea de sănătate a clientului său şi investigaţiile la care ar urma să fie supus pentru probleme cardiace, avocatul a spus că inclusiv astăzi au fost contactaţi cei doi medici curanţi ai lui Sorin Opresc, iar aceştia se vor prezenta la Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce termină serviciul de gardă. Avocaţii primarului suspendat al Capitalei au solicitat, marţi, comisiei de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei să îi permită lui Sorin Oprescu să fie consultat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de trei dintre medicii săi curanţi, printre care profesor dr. Dragoş Vinereanu şi profesor dr. Leonida Gherasim, pentru probleme cardiace care s-au amplificat în ultima perioadă.