Tribunalul București va judeca în 20 octombrie cererea formulată de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. În 9 octombrie, Curtea de Apel București a decis ca Sorin Oprescu să rămână în continuare în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Magistrații au respins contestația lui Sorin Oprescu la decizia Tribunalului București prin care i-a fost prelungită arestarea preventivă cu 30 de zile, decizia fiind definitivă. Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite.
De ce este acuzat Sorin Oprescu
De asemenea, Oprescu a fost investigat imagistic cu PET Scan la un centru privat din Fundeni. Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului. Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și să dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar", preciza DNA.
Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu ar fi primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.