La Catedrala patriarhală, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00, a anunţat vineri Patriarhia română printr-un comunicat. De asemenea, în zilele de 21, 22 și 23 decembrie 2015, la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga țară, ierarhi, preoți și diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care și-au jertfit viața în urmă cu 26 de ani.
În București, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troița din cimitirul Eroilor Tineri (cartierul Pieptănari, sector 4), la troițele de la Piața Universității, Piața Romană, Radio și Televiziune, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluției (Piața Revoluției), Monumentul Eroilor căzuți la Revoluție (bulevardul Timișoarei, sector 6) și la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni).