Modul în care reacționăm în momentul în care suntem surprinși de producerea unui incendiu poate face diferența dintre viață și moarte.
Iată sfaturile oe care la dau pompierii, în cazul producerii unui incendiu în propria locuinţă.
- Pentru început, încercaţi că vă păstraţi calmul şi să nu vă panicaţi.
- În cazul în care vă ia foc o cratiţă de pe foc, nu stropiţi sub nicio formă cu apă. Soluţia este un prosop, pe care îl udaţi puţin şi cu care acoperiţi apoi vasul în flăcări. În acest caz, apa nu face decât să aprindă focul şi mai rău, existând riscul să luaţi şi dumneavoastră foc. Dacă nu aveţi un prosop sau o cârpă la îndemână, folosiţi un capac sau un alt vas.
- Dacă vă iau foc hainele, dezbrăcaţi-vă şi cereţi ajutorul cuiva care să vă acopere cu o pătură sau un covor.
- Dacă focul izbucneşte de la o priză sau de la un aparat electrocasnic, nu îl scoateţi din priză. Mergeţi la tabloul electric şi întrerupeţi curentul, iar apoi, după ce s-au răcit, le puteţi scoate din priză. Nu aruncaţi cu apă peste priză.
- Dacă focul izbucneşte de la tabloul electric, ieşiţi din locuinţă. "Cand izbucneste un incendiu la tabloul electric se paraseste incaperea si se merge, in cazul blocurilor, la un etaj inferior sau superior unde mai exista un tablou electric general pe casa scarii, iar in cazul caselor individuale este tablou lipit de casa", ne sfătuieşte un specialist ISU.
- Dacă focul s-a extins în locuinţă, ieşiţi din casă imediat şi lăsaţi uşa deschisă. De asemenea e bine sa aveti in casa paturi ignifuge si saculeti cu nisip. Iar daca stiti ca iesirile din bloc sunt blocate cereti administratorului sa le deblocheze