"În aceste zile în care sufletul iubitului nostru soț, tată și frate Daniel Prodan s-a ridicat la ceruri, viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. Suntem mâhniți, bonomia lui ne va lipsi și o vom căuta mereu. Dorul nu ne va fi ostoit de nimic, la fel și durerea.
Totodată, se cuvine să aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au arătat că nu suntem singuri. Le-am văzut lacrimile, le-am simțit compasiunea; am parcurs multe mesaje de solidaritate. Toate au contat pentru noi. Generația de Aur a fotbalului românesc s-a reunit să ne aline suferința. Sportivi, artiști, jurnaliști, fani și admiratori, prieteni și rude venite de departe ne-au dovedit că Didi a fost iubit și respectat, că pasiunea, ambiția și munca sa onestă au contat pentru mulți. Aceasta este moștenirea pe care ne-o lasă tuturor, alături de zâmbetul său cald și sincer.
De asemenea, ținem să ne exprimăm recunoștința specială pentru ajutorul și eforturile deosebite din aceste zile ale unor apropiați", a transmis Licinia Prodan apropiaților familiei.
Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seara în urma unui infarct miocardic. Avea doar 44 de ani. El a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul ”Sf. Ilie” din Pipera.
______________
Citiți și:
Românii,într-o relație ipocrită? Mărunțiș pentru Arsenie Boca
Cine este cea mai bogată româncă, cea care l-a convins pe Trump să candideze...
Mircea Badea, de dreapta: Am produs instant 2.000 de euro!
Reducere de 20% la zborurile Wizz Air
______________