Grupul german Volkswagen a anunțat astăzi că va rechema la service în Uniunea Europeană 8,5 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante, transmite Reuters. VW va analiza ce tipuri de motoare EA 189 sunt afectate și a dat asigurări că ultima generație de motoare-EA 288- nu este echipată cu acel soft.
Unii analiști apreciază că scandalul ar putea costa VW aproximativ 35 miliarde de euro. Anunțul vine după ce joi Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Volkswagen să recheme obligatoriu la service 2,4 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
Când a apărut scandalul Volkswagen
Volkswagen le-a dezvăluit autorităților de reglementare din SUA că există încă un soft suspect instalat pe modelele diesel ce urmau să fie lansate în 2016, care operează diferit față de softul care a provocat cel mai mare scandal din istoria companiei germane, transmite AP.
Volkswagen a confirmat pentru Associated Press că există 'dispozitive auxiliare de control al emisiilor' care operează diferit față de softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare la modelele companiei din perioada 2009- 2015. Catalizatorul pentru controlul poluării se încălzește mai rapid datorită noului soft, îmbunătățind performanța dispozitivului care separă amestecul de ceață și fum produs de oxidul de azot în gaze mai puțin poluante.
Reprezentanții VW au recunoscut luna trecută că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.
VW a anunțat amânarea lansării noilor modele. Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.