TU ŞTII CE GAFE A MAI FĂCUT PREŞEDINTELE TĂU?
18 FEBRUARIE 2016. Klaus Iohannis a enervat generaţia Facebook. Preşedintele a pierdut într-o singură zi mii de likeuri, după ce a afirmat că recuperarea prejudiciilor aduse statului de către Dan Voiculescu este o "banală chestie administrativă", dar şi că acţiunea ANAF-ului a fost una "heirupistă". „Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista din partea ANAF-ului mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila. In fine, am constatat, din discutii pe care le-am avut, ca exista deschidere la factorii de decizie si cu siguranta prin discutii asezate si calme pana la urma se gasesc solutii convenabile", a declarat Iohannis.
CITIŢI ŞI: Iată lucrul bine făcut! Iohannis primește bani pentru o casă ce nu îi mai aparține
16 FEBRUARIE 2016. Pornit în campanie electorală cu sloganul "România lucrului bine făcut", președintele Klaus Iohannis a dat dovadă de consecvență și după instalarea sa în Palatul Cotroceni și la conducerea țării. O anchetă realizată și publicată de RISE Project demonstrează că președintele Klaus Iohannis continuă să încaseze chiria pentru un imobil al cărui titlu de proprietate i-a fost anulat în urmă cu trei luni, print-o hotărâre judecătorească definitivă a Curții de Apel Brașov. Probabil din considerente umanitare, având în vedere că nu e ușor să suporți chinul petrecerii atâtor zile de concediu în străinătate, plus trauma și surmenajul rămânerii cu doar cinci case în proprietate, statul român s-a agățat de dictonul latin "Festina lente" și încă nu și-a revendicat proprietatea. Dovada este oferită în mod elocvent de răspunsul Reiffeisen Bank la solicitarea celor de la RISE Project, care habar nu are că proprietarul imobilului pe care l-a închiriat s-a schimbat. "Raifeissen Bank, în calitate de chiriaș, nu a fost notificată de către nicio instituție cu privire la schimbarea proprietarului. Plata chiriei se face, așadar, trimestrial, conform contractului comercial în vigoare", scrie în răspunsul dat de bancă.
CITIŢI ŞI: Klaus Iohannis a enervat. „Generaţia Facebook“ îl părăseşte PAS CU PAS. Şi like după like.
31 DECEMBRIE-11 IANUARIE 2016. Era 31 decembrie atunci când preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele nostru, al tuturor românilor, primul om în stat din România lucrului bine făcut, posta pe Facebook un mesaj de urare pentru toţi românii. Era cu puţin înainte de 2016. De atunci, au venit şi au trecut zăpezile, a venit moşul, a plecat moşul, azi au început din nou şcolile, iar de preşedintele nostru nu mai ştim nimic. Doar că, încă în 2015, ne-a spus că privește cu încredere anul 2016, în mesajul transmis cu ocazia Anului Nou, că depinde numai de noi să folosim oportunitățile pe care le avem pentru a progresa și a face din România țara pe care ne-o dorim. Adică România Lucrului bine făcut! Pe 11 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au avut astăzi prima întâlnire de lucru pe 2016.
CITIŢI ŞI: Iohannis: Abordarea heirupistă a ANAF, cel puțin nepotrivită. Se găsesc soluții convenabile
Contractul încheiat în 2006 între familia Iohannis și Raiffeisen Bank, prevede plata unei chirii anuale 60.000 de euro, pentru imobilul situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu.
Dacă ritmul de plată este trimestrial, după cum spune chiriașul, în intervalul trecut de la pronunțarea sentinței (12 noiembrie 2016) și până astăzi, președintele României a încasat cel puțin o rată, dacă nu două. Deși Klaus Iohannis a folosit și ultima cale de atac a hotărârii judecătorești, irevocabile și definitive - contestatea în anulare - prin care cere desființarea verdictului, conform normelor legale acest fapt nu putea împiedica efectuarea radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate a imobilului a familiilor Iohannis și Baștea.
24 IANUARIE 2016. Președintele Klaus Iohannis a intrat în ”gura” presei după ce, la festivitățile prilejuite de Ziua Unirii de la Iași, a purtat pe cap o căciulă ce seamnă izbitor cu cele purtate în trecut de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Klaus Iohannis a devenit principalul subiect al zilei, pe reţele sociale, după ce s-a afişat la Iaşi cu o căciulă din blană izbitor de asemănătoare cu căciulile pe care le folosea dictatorul Nicolae Ceauşescu. A rostit un discurs în stilu-i clasic, a trecut în revistă garda de onoare și a surprins pe toată lumea cu vestimentația sa. Mai precis cu o căciulă de blană de toată frumusețea. Coafura rezistă!
MAI 2015. Preşedintele Klaus Iohannis a decorat cu ordinul ''Meritul sanitar'' în grad de Cavaler, un medic anestezist cercetat pentru luare de mită. Este vorba despre Florin Rusu, şeful Clinicii de anestezie şi terapie intensivă de la Spitalul de copii ''Grigore Alexandrescu'' din Bucureşti. Rusu a fost reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară, cei doi fiind acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. De altfel, Florin Rusu a recunoscut faptele de care a fost acuzat şi este cercetat în libertate, scrie sursa. Potrivit unor surse apropiate anchetei, dosarul în care e cercetat dr. Rusu ar urma să fie trimis în judecată în iunie. Florin Rusu a mai fost decorat şi de Traian Băsescu, în 2011, pentru modul în care a acţionat când au fost salvaţi bebeluşii de la Maternitatea Giuleşti, în urma tragediei din 2010.
25 FEBRUARIE 2015. Klaus Iohannis a uimit la Paris unde s-a întâlnit cu omologul său, Francois Hollande la aeroport, când și-a aruncat paltonul pe mașină din cauză că cei de la SPP nu au fost atenți la el să îl preia. Episodul de la Paris a continuat la București, tot în aeroport, înainte de a pleca în Germania. De data asta, cei de la SPP au fost prea grijulii. I-au luat paltonul președintelui, în timp ce acesta oferea declarații de presă, și l-au dus la avion. Iohannis nu a apreciat gestul și le-a cerut să-i aducă înapoi haina. Asta, chiar dacă distanța pe care trebuia să o parcurgă președintele, în costum, de la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni la avion, era de doar 50 de metri! Angajații SPP s-au conformat și s-au dus și i-au adus paltonul din avion, iar apoi președintele s-a urcat în aeronavă.
CITIŢI ŞI: Ne-am luat preşedintele înapoi! Klaus Iohannis, prima întâlnire de lucru pe 2016
CITIŢI ŞI: Iată lucrul bine făcut! Iohannis primește bani pentru o casă ce nu îi mai aparține
16 NOIEMBRIE 2014. Prezidenţiabilul Klaus Iohannis declara, într-un interviu acordat Gândul Live că şi-a cumpărat toate cele şase case „prin muncă cinstită“. Intrebat insa ce le transmite dascalilor care au muncit o viata intreaga, dar care nu isi permit atatea locuinte, liderul PNL a raspuns sec: "Ghinion".