"Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 20/2016 privind creşterile salariale în special din domeniul educaţiei şi sănătăţii a fost declarată constituţională şi, în consecinţă, legea care permite creşterea salariilor în educaţie şi sănătate a fost promulgată de mine astăzi şi va intra în vigoare de la începutul anului viitor", a declarat Iohannis.
Camera Deputaților a adoptat mai multe amendamente care au condus la majorarea salariilor celor două categorii de bugetari cu circa 15%. Astfel, unul dintre amendamente se referă la sistemul sanitar și prevede că, "începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază'', și nu la cel din 2009.
Un alt amendament adoptat de Camera Deputaților prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței". Majorarea salarială de 15% se va aplica și personalului din inspectoratele școlare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.
Camera Deputaţilor a fost decizională, iar liberalii şi Guvernul au contestat legea la CCR. Judecătorii Curţii au respins miercuri sesizarea, iar legea a fost trimisă la promulgare.