Acesta a fost selectat, dintre 320 de propuneri, în urma unui concurs public adresat deopotrivă specialiștilor și amatorilor. Autorul propunerii câștigătoare este Mugur Mihai, din Brașov.
"Sunt încântat că voi avea o contribuție la imaginea țării în 2017. Acesta este singurul concurs de design de logo-uri la care am participat vreodată și m-am înscris mai ales datorită componenței juriului, format din nume importante din domeniu. Apreciez eforturile depuse de ceilalți participanți, dar evident că mă bucur că ideea mea a fost câștigătoare", a declarat Mihai.
Concursul a fost organizat în perioada noiembrie – decembrie 2016, iar selecția finală a fost realizată inclusiv cu participarea publicului, care a fost invitat să voteze online propunerea preferată. Acest logo va fi utilizat pe parcursul anului 2017 în comunicările și evenimentele ce vor marca parcursul european al României în ultimii 10 ani.
Preselecția a fost făcută de Șerban Alexandrescu (Headvertising), Eugen Erhan (Universitatea de Arte București) și Teodor Frolu (DC Communication), iar jurizarea finală a fost făcută de reprezentanți ai Guvernului român, Președinției României și Reprezentanței Comisiei Europene în România, împreună cu publicul larg.