PSD a prezentat noul program de guvernare pe care guvernul Tudose ar trebui să îl pună în aplicare. Conform documentului, de la 1 ianuarie 2018 companiile nu vor mai plăti impozit pe profit, ci pe cifra de afaceri, cu 2-3 trepte de impozitare. PSD nu a făcut alte precizări pe această temă. Impozitul pe cifra de afaceri va fi o revoluţie în fiscalitatea românească pentru că va lovi companiile cu venituri mari, dar care raportează impozit mic. Cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a fost în 2015 de 275 miliarde euro, potrivit Ziarului Financiar.
Măsurile sunt justificate prin faptul că România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor la buget din Uniunea Europeană.„Vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România, (impozit pe cifra de afaceri) începând cu 1 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit şi va avea 2 sau 3 trepte de impozitare”, arată noul program de guvernare.
Dacă va fi aplicată, măsura va elimina cota unică de 16%, în vigoare din 2005, şi va schimba complet modul de taxare a afacerilor din România. În plus, o taxă nouă va fi introdusă pentru companiile din energie.
„În ceea ce priveşte impozitarea profitului, o restabilire a echităţii considerăm noi că reprezintă impozitarea suplimentară a profiturilor obţinute din extracţia de resurse natural şi neprelucrate în România, cu cel puţin 20%, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, cel târziu la finan lul anului 2017”, mai arată documentul.