Circulaţia pe Transalpina, închisă complet din cauza ninsorilor şi a viscolului. SITUAŢIA DRUMURILOR NAŢIONALE

08 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Circulaţia pe Transalpina, închisă complet din cauza ninsorilor şi a viscolului. SITUAŢIA DRUMURILOR NAŢIONALE

UPDATE 15:14 - Circulația rutieră pe Transalpina a fost închisă complet din cauza ninsorii, vântului puternic şi a vizibilităţii reduse, aproape de zero, anunţă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

"Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță participanții la trafic că la această oră circulația rutieră este inchisă pe DN 67C (Transalpina), între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului, km 34+800 — km 59+800. Decizia a fost luată de reprezentanții CNAIR și Poliția Româna din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile care constau în: suluri de zăpadă
de circa 10 — 20 cm, vânt puternic, vizibilitate redusă, aproape 0, provocată de ceață", se arată în comunicat.

Compania menționează că restricția este impusă tuturor categoriilor de autovehicule.

______________________

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că circulația rutieră pe Transalpina este restricționată, la această oră, din cauza ninsorii și a vântului puternic. Drumarii acționează cu două utilaje pentru menținerea carosabilului în condiții cât mai bune de circulație.

"Circulația rutieră pe drumul național 67C (Transalpina), între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului, km 34+500 — km 59+800, este restricționată ca urmare a condițiilor meteorologice (strat de zăpadă de 2-3 cm, ninsoare măruntă și vânt puternic, cu vizibilitate 50-100 m). Menționăm că restricția este impusă autovehiculelor neechipate corespunzător pentru condiții de iarnă (cauciucuri de iarnă, lanțuri, etc.)", menţionează compania într-un comunicat. 

Turişti blocaţi, salvaţi de salvamontişti şi jandarmi

Angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu, împreună cu jandarmii montani și salvamontiștii, au intervenit, astăzi, pentru a ajuta un microbuz cu turiști străini să înainteze pe Transalpina.

Citeşte şi: ALERTĂ! Meteorologii au extins avertizarea de vreme rea. Cod de galben de NINSORI

Potrivit directorului SDN Târgu-Jiu, Ion Tudor, microbuzul nu a mai putut să înainteze din Pasul Urdele către zona montană Rânca, din cauza zăpezii care a înghețat pe carosabil.

"Viscol puternic pe DN 67 C Transalpina, a nins azi-noapte de la 1.800 de metri în sus, s-a acționat cu două utilaje. Astăzi, în jurul orei 10,00, am fost nevoiți să intervenim cu utilajele și împreună cu echipele de jandarmi montani și Salvamont, în zona Urdele, deoarece a fost anunțat un microbuz cu câțiva turiști străini. Ne-am mobilizat, nu au fost înzăpeziți, dar nu puteau să mai înainteze pentru că zăpada înghețase pe drum. S-a acționat cu material antiderapant, cu lama în față, în câteva zone în care s-au creat rulouri de zăpadă, azu fost înlăturate, iar în jurul orei 12,15 deja coboară pe drum uscat. Sunt echipați, 4X, dar și cu cauciucuri de iarnă condițiile sunt foarte grele. Erau 3 sau 4 turiști străini, acum coboară, însoțiți de cele două utilaje de la noi cu lamă, echipajul de la Salvamont și echipajul de jandarmi montani", a declarat, pentru Agerpres, Ion Tudor.

Click AICI pentru a afla care este situaţia Drumurilor Naţionale

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră