Întrebat cum comentează plângerea Partidului România Unită (PRU) împotriva sa, în legătură cu achiziţionarea sculpturii ”Cuminţenia pământului”, Dacian Cioloş a răspuns: ”Să fie sănătoşi!”.
Citește și: Cuminţenia Pământului. PRU îl denunţă pe Cioloş la DNA, pentru abuz în serviciu şi înşelăciune
În 12 octombrie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care opera brâncușiană "Cumințenia Pământului" va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice.
"În ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat o ordonanță de urgență prin care opera 'Cumințenia Pământului' (...) va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice, după ce Guvernul a luat deja măsurile legislative pentru asigurarea resurselor financiare necesare. Așadar, printr-o ordonanță de urgență, Executivul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuși și suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii", a anunțat atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.
"Cumințenia Pământului" va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul dintre muzeele bucureștene.
Iolu a spus că mecanismul prin care vor fi alocați banii pentru achiziție va fi stabilit printr-o hotărâre de guvern.
"Nu este stabilit în acest moment un mecanism. Statul are bani și Ministerul Culturii va putea achiziționa această operă de artă", a explicat Iolu.
Întrebat dacă banii vor fi alocați la rectificare, Liviu Iolu a spus că "nu neapărat". "Pot fi deja existenți în bugetul Ministerului Culturii (...). Sunt alocați 5 milioane de euro și vor trebui alocați alți 6 milioane de euro până la data limită, și anume la sfârșitul lunii noiembrie", a adăugat Iolu, precizând că acest termen este unul "agreat cu vânzătorii".
Iolu a mai spus că Guvernul a considerat că această operă de Tezaur și de Patrimoniu Național trebuie să fie a statului român și să fie expusă public.