La 25 de ani de la evenimentele din 89, România încă este o societate care caută să ajungă la înaltele valori democratice, încă încearcă să devină un stat cu puternice repere europene (și nu doar balcanic, cum este), încă se chinuie să scape de blestemul sintagmei “stupid people”, blestem aruncat peste umăr, poate nu întâmplător, de Silviu Brucan, acum mai bine de două decenii. Tocmai, pentru că a trecut un sfert de veac de când istoria noastră recentă a luat o altă turnură, l-am invitat pe dl. Academician Răzvan Theodorescu să analizeze și să răspundă (aidoma biblicei neliniști metafizice a Sf. Petru „Quo vadis, Domine?”) la întrebarea unde ne situăm acum ca nație și încotro ne îndreptăm, nu atât din postura domniei sale de istoric de artă, cât din cea de om al cetății, puternic implicat în evoluția societății imediat după Revoluție, ca președinte al televiziunii naționale, mai apoi implicat în viața politică din postura de Senator și Ministru al Culturii , între anii 2000-2004.
Oarecum, “departe de lumea (politică) dezlănțuită”, fără a mai avea o implicare directă în ițele ei, în biroul său situat la etajul I al clădirii Academiei Române, unde ocupă funcția de Președinte al Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual al acestei instituții, Răzvan Theodorescu are privilegiul de a analiza detașat evoluția politică și socială de după 89. Evident, din perspectiva celui care a trăit intens, la cald, pe viu, „dinăuntru” acele evenimente. Înconjurat de cărți, cu o liniște lăuntrică, ce-i înseninează chipul, face o scurtă radiografie a unei societăți care încă n-a ajuns la limanul marilor țări europene.
“Când am intrat în viața publică, după Revoluție, peisajul politic era foarte interesant. Erau încă oameni politici. Era Rațiu, Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu, Ion Iliescu. Am dat niște nume cu care am colaborat foarte mult și a căror valoare am putut s-o verific atât eu, cât și toți românii. Mai ales la primele alegeri, din 90, am avut bucuria să fiu inițiatorul și realizatorul faimoasei întâlniri dintre candidații la preșidenție Rațiu-Câmpeanu-Iliescu, din mai 90. Era un standard înalt. Mai ales în perioda 90-92, când puteam discuta cu acești oameni și-i puteam invita să discute despre ideologie, despre “Quo vadis, România?”, despre marile proiecte. Și marile proiecte se conturau deja: UE și NATO.
A urmat apoi o altă prezență a mea, ca Ministru al Culturii și Cultelor, însă dispăruseră unii dintre acești oameni politici, rămăsese totuși Ion Iliescu și era emergent un alt important om politic, Adrian Năstase. S-a terminat și epoca lui Iliescu, partidul său expulzându-l. Dar, tot mai mult, după 2005, se dovedea că partidele intrau într-o criză. Apărea un nou om politic, un om politic pe care l-am criticat timp de 10 ani, dar trebuie să recunosc că a fost un animal politic de primă mână, ca și Ion Iliescu. Este vorba despre Traian Băsescu”
Se îndreaptă în scaun, pune o mână pe birou și se uită pe fereastră, parcă chemând mai aproape amintirile. „Între timp, numărul adevăratelor valori politice începea să se împuțineze în chip dramatic. N-am realizat atunci desființarea, demolarea lui Adrian Năstase. Era o operă chirurgicală absolut impecabilă, care ar trebui studiată în seminariile de politologie. Cine a făcut-o, cum au făcut-o, este de fapt începutul ridicării serviciilor secrete?! A serviciilor secrete care, în anii 90, jucaseră un rol minor, dar care, după anul 2000, începeau să-și arate cornițele, începeau să fie tot mai importante în vremea lui Traian Băsescu.
Traian Băsescu, despre care n-am obosit niciodată să spun (și de multe ori eram întrebat, de fapt ce vreau să spun?) : Îmi pare rău că este numai deștept, nu și inteligent! Bun. A reușit totuși, aproape printr-o decimare a clasei politice și-a propriilor săi partizani, să stăpânească România ca un adevărat conducător de vas, în fața căruia nu se crâcnește. La un moment dat m-am retras din politică, imediat după ieșirea scandaloasă și mizerabilă a lui Ion Iliescu de la conducerea partidului. Am urmărit însă, cu interes de istoric, felul în care era decimată clasa politică,în vremea lui Traian Băsescu.” (va urma)
