În zece dintre penitenciare protestele s-au redus la deţinuţi care refuză hrana, însă probleme mari au fost la Botoşani şi Bistriţa, unde condamnaţii au protestat zgomotos în curte sau pe acoperiş. La Botoşani a fost nevoie şi de intervenţia trupelor speciale pentru calmarea spiritelor.
La Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Tulcea, deţinuţii s-au solidarizat cu cei din ţară, dar nu s-au înregistrat proteste violente.
După ce ministrul Justiției Raluca Prună a declarat că soluția grațierii nu va rezolva problema condițiilor de detenție din penitenciare, în ajutorul deținuților au început să sară politicienii.
Unul dintre ei este Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, actualmente prim-vicepreședinte PNL.
Predoiu a îndemnat-o pe Prună să discute "direct" cu deținuții care și-au dat foc la celule și i-a propus pe Facebook un "plan de urgență" legat de sistemul penitenciar.
"Plan de urgenta pe care il sugerez doamnei ministru Pruna, care spune ca 25 de ani nu s-a facut nimic in sistemul penitenciar:
1. Activati proiectul inceput in prima parte a anului 2012 de Ministerul Justitiei si Ministerul Apararii, pentru amenajarea mai multor cazarmi dezafectate, relocalizarea si cazarea a aproximativ 14.500 detinuti (10 000 in regim semi-deschis, 4.500 in regim deschis) ceea ce ar descongestiona inchisorile supraaglomerate; costurile, atat pentru relocare cat si pt paza, sunt minime;programul a stagnat trei ani in guvernarea PSD;
2. Mergeti urgent in penitenciarele atinse de revolta si angajati urgent un dialog direct cu detinutii, nu prin televizor;
3. Solicitati sefilor de penitenciare un plan de masuri urgente pentru ameliorarea conditiilor in penitenciarele cu probleme;
3. Reluati proiectul de penitenciar privat ramas in stadiu de concept avansat inca din 2012 si ramas in nelucrare de atunci si pana astazi.
4. Aplicati masuri concrete de aplicare a Strategiei Nationale de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate. In lipsa politicilor de suport fostilor detinuti le e extrem de dificil, daca nu imposibil, sa se reintegreze in societate;
5. Priviti si spre asezamintele penitenciare unde sunt cazati minorii si tinerii; sunt mai putin vocali dar grija pentru ei indica gradul nostru de civilizare ca societate;
6. Sprijiniti si consolidati sistemul de probatiune. E in pragul blocarii; fara o interventie rapida nu vom mai putea vorbi despre masuri alternative la pedeapsa inchisorii", a scris Predoiu pe Facebook.
Și Vasile Dâncu a sărit în ajutorul deținuților.
"Nu împărtășesc ideea că cei care sunt în penitenciar trebuie să fie chinuiți. Mai degrabă trebuie să ne gândim că acești oameni au nevoie de solidaritatea noastră, au nevoie de aducerea lor înapoi, la valorile noastre comune", a spus vicepremierul.
Potrivit lui Dâncu, este nevoie și de o dezbatere publică pentru a convinge societatea de necesitatea investițiilor în penitenciare.
"Este nevoie să convingem societatea, pentru că în acest moment societatea noastră nu este convinsă că trebuie să facem investiții. Sunt mulți oameni care spun, și am văzut reacțiile pe care le au pe site-urile noastre în zona justiției, că trebuie să dăm bani la școli, să dăm bani la spitale și nu să dăm bani la pușcării. Trebuie să înțelegem că scopul este reinserția socială pentru această zonă a penitenciarelor. Cu adevărat există mari probleme în penitenciare, dar nu o să putem să le rezolvăm peste noapte", a precizat Dîncu, la Realitatea TV.
Vicepremierul a mai spus că Raluca Prună a tras un semnal de alarmă încă de la preluarea mandatului privind situația din penitenciare.
"Depun mărturie că doamna ministru Prună a venit încă de la începutul mandatului în guvern cu un semnal de alarmă. A vizitat foarte multe penitenciare, a venit cu un raport, am analizat în guvern ceea ce se întâmplă cu procesele pe care le avem noi la CEDO și cu situația de posibilă sancțiune a României în această direcție. Am încercat să identificăm soluții, am discutat în mai multe ședințe de guvern despre probațiune, am mărit numărul de posturi pentru probațiune, pentru că aceasta este o soluție. Am vorbit și despre posibilitatea unei amnistii, despre investiții în zona aceasta a penitenciarelor. Ministrul Justiției cunoaște situația și este sensibil la această chestiune", a conchis Dîncu.