UPDATE 19:50 - Piața Victoriei a fost blocată marți seara de manifestanți, protestatarii continuând să vină dinspre Universitate.
Manifestanții cer demisia premierului Victor Ponta și a vicepremierului Gabriel Oprea. Ei scandează ''Colectiv'', ''Vrem dreptate'', ''Demisia'', ''Asasinii''.
Câteva mii de persoane, 13.000, potrivit unor surse, s-au adunat marţi seară să protesteze în Piaţa Universităţii, deplasându-se ulterior pe Bulevardul Magheru, spre Piaţa Victoriei. Bulevardul este blocat circulaţiei rutiere.
Coloana de manifestanți este flancată de jandarmi, iar în fața acesteia se mașini ale Poliției.
Protestul a fost organizat pe rețelele sociale, în urma tragediei de la club Colectiv.
La Universitate, s-a scandat „Demisia, demisia”, „Solidaritate”, „Piedone nu uita, a venit și ziua ta!”.
Unii dintre manifestați poartă pancarte pe care se poate citi „Noi suntem generația care schimbă istoria!”, „Corupția ucide!”, “Unde este România lucrului bine făcut?”.
Nici premierul Victor Ponta și niciunul dintre miniștri nu se află la această oră în sediul Guvernului.
Un anunț postat pe Facebook cheama bucureștenii la un miting, marți, în Piața Universității, pentru demiterea primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, începând cu ora 18.00.
Convocarea a fost postată pe pagina "DEMISIA Piedone, subordonatilor lui si tuturor celor raspunzatori", alaturi de mesajul: "SA NU MAI LASAM OAMENII SA FIE SACRIFICATI IN NUMELE SPAGII!".
Ce i se reproșează primarului sectorului 4 este faptul că în declarația pe care a dat-o sâmbătă, nu a găsit nimic să reproșeze instituției pe care o conduce și care a avizat funcționarea Clubului Colectiv.