PROGNOZA METEO pe trei luni. Cum va fi vremea în octombrie, noiembrie și decembrie

22 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
PROGNOZA METEO pe trei luni. Cum va fi vremea în octombrie, noiembrie și decembrie

În octombrie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decât normalul perioadei în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția regiunilor nordice, centrale și vestice, unde acestea se vor apropia de media climatologică. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna octombrie este de 9,6 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 10 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, respectiv de până la 14 grade Celsius în Dobrogea.

Cantitățile totale de precipitații vor fi apropiate de norme în sud-estul și, local, în sudul țării, iar în restul teritoriului vor avea o tendință spre excedent. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 43,5 litri/metrul pătrat pentru luna octombrie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Oltenia (până la 70 l/mp), Maramureș (până la 68 l/mp), Banat (55 l/mp) și Transilvania (50 l/mp).

În noiembrie 2016, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai ridicate local, în sud, sud-est și vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei și Moldovei (între 0 și 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între 5 și 8 grade Celsius.

În privința precipitațiilor, cantitățile totale se vor încadra, în general, peste normele climatologice, stabilite ca medie multianuală lunară la 41,5 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Oltenia (până la 81 l/mp), Maramureș (77 l/mp), Crișana (63 l/mp), Banat (58 l/mp) și Muntenia (de până la 51 l/mp).

Potrivit ANM, în decembrie, temperaturile medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului. Media valorilor termice pentru luna decembrie se situează la—0,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—5 și 0 grade Celsius, în Transilvania și Moldova, între—2 și 0 grade Celsius în Maramureș, respectiv între 0 și 3 grade Celsius, în Dobrogea. Pe de altă parte, precipitațiile lunare se vor situa peste normele climatologice, cu excepția estului, nordului și vestului țării, unde acestea vor apropiate de medie, stabilită prin măsurători de specialitate, la 44,8 l/mp. În zona Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 92 l/mp, în Oltenia la 87 l/mp, iar în Banat și Crișana la 70 l/mp. În același timp, în Dobrogea estimările variază între 20 și 40 l/mp.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră