Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, o vreme în general rece în majoritatea regiunilor, deși după data de 23 ianuarie valorile termice vor ajunge chiar și la 6 grade pe timpul zilei, în timp ce ninsori slabe vor cădea atât în intervalul 16-18 ianuarie, cât și după 25 ianuarie, arată prognoza ANM, valabilă pentru perioada 16 - 29 ianuarie.
În Banat, prima săptămâna a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general rece, cu precădere în perioada 19-20 ianuarie când nopțile vor deveni local geroase. Astfel, temperaturile maxime vor fi, în medie, cuprinse între—3 grade și un grad Celsius, iar cele minime între—10 și—6 grade. După data de 23 ianuarie se estimează o creștere ușoară și treptată a temperaturilor, acestea urmând a se situa peste mediile climatologice specifice în ultima decadă a lunii ianuarie, cu valori diurne de la două la 6 grade și nocturne de la—6 și zero grade, mediat pe regiune. În primele zile ale intervalului de referință va ninge, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește din nou în perioada 25 — 29 ianuarie.
În zona Crișanei, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi rece, în special dimineața și noaptea, când în mare parte a regiunii va fi ger. Se vor înregistra, astfel, valori diurne de—3 până la zero grade și nocturne între—12 și—8 grade, în medie regională. După data de 23 ianuarie este estimată o creștere ușoară și treptată a temperaturilor până la valori apropiate de norma climatologic specifică, cu medii ale maximelor între zero și 5 grade și ale minimelor de la—6 la—1 grad. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește spre sfârșitul intervalului de referință, după 25 ianuarie, până la acea dată fiind posibile doar fulguieli trecătoare.
În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, vremea se va menține rece, în special în cursul nopților și al dimineților, când va fi ger. Se vor înregistra, în medie regională, valori maxime de la—5 la—2 grade, respectiv minime de la—16 la—10 grade. O creștere treptată a temperaturilor, cu tendință de apropiere de normele climatologice, este estimată pentru cea de-a doua săptămână, atunci când maximele vor fi cuprinse între—2 și două grade Celsius, iar minimele între—8 și—4 grade, în medie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește spre sfârșitul intervalului de referință, după 25 ianuarie, până la acea dată fiind posibile doar fulguieli trecătoare.
În Maramureș, pe durata primului interval de prognoză, vremea se va menține rece, în special în cursul nopților și al dimineților, când va fi ger. În regiune se vor înregistra, în medie regională, valori maxime între—5 și—2 grade și minime de la—16 la—10 grade. Ulterior, valorile termice vor înregistra o creștere treptată, cu tendință de apropiere de normele climatologice, cu până la maxime între—2 și două grade, respectiv minime de la—8 grade la—4 grade, în medie. Precipitațiile își vor face apariția spre sfârșitul intervalului de referință, după data de 25 ianuarie.
În regiunea Moldovei, meteorologii semnalează că, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori foarte scăzute, chiar sub limita gerului, în cursul nopților. Astfel, se vor înregistra maxime de—8 grade până la—4 grade, respectiv minime de la—17 la—10 grade, mediat pe regiune. După data de 22 ianuarie se estimează o creștere treptată a temperaturilor, cu tendință de apropiere de normele climatologice, maximele urmând a se situa între—1 și 4 grade, iar minimele între—8 și—2 grade, în medie. În primele zile vor fi ninsori slabe în sudul regiunii, după care probabilitatea pentru precipitații locale la nivelul întregii zone va fi mai mare în perioada 25 — 27 ianuarie.
În Dobrogea, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general rece, cu precădere în perioada 19-21 ianuarie când nopțile vor deveni local geroase. Temperaturile maxime vor fi, în medie, cuprinse între—3 și 0 grade, iar cele minime între—12 și—6 grade. După data de 23 ianuarie se estimează o creștere ușoară și treptată a temperaturilor, acestea urmând să se situeze în jurul mediilor climatologice specifice în ultima decadă a lunii ianuarie, cu valori diurne cuprinse între două grade și 6 grade, precum și nocturne între—6 și 0 grade. În primele zile ale intervalului de referință va ninge moderat cantitativ, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește, din nou, în perioada 25 — 29 ianuarie.
În Muntenia, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general rece, cu precădere în perioada 19 — 20 ianuarie când nopțile vor deveni geroase. Astfel, temperaturile maxime vor fi, în medie, de la—4 grade la—1 grad, iar cele minime de la—14 și—7 grade. După data de 23 ianuarie se estimează o creștere ușoară și treptată a temperaturilor, acestea urmând a se situa în jurul mediilor climatologic specifice în ultima decadă a lunii ianuarie, cu valori diurne cuprinse între—1 și 4 grade și nocturne între—8 și—3 grade Celsius, mediat pe regiune. În primele zile ale intervalului de referință va ninge, în general, moderat cantitativ. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește în perioada 25 — 29 ianuarie.
În Oltenia, vremea rece va persista pe parcursul primei săptămâni, când în timpul nopților va fi ger, mai intens în 19 și 20 ianuarie. Temperaturile maxime vor ajunge până la—6 grade, iar cele minime până la—14 grade Celsius. După 24 ianuarie sunt estimate valori termice în creștere treptată ce se vor apropia de normele climatologice ale ultimei decade din ianuarie, ziua între—1 și 4 grade, iar noaptea între—9 și—3 grade. În primele zile ale intervalului de referință va ninge, în general, moderat cantitativ, iar în intervalul 25 — 29 ianuarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai crescută.
La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineața și noaptea. În zonele montane se vor înregistra valori diurne ce vor oscila între—10 și—4 grade, în timp termometrele vor arăta, pe timpul nopților, între—18 și—10 grade Celsius, în medie. După data de 23 ianuarie este estimată o creștere ușoară și treptată a temperaturilor până la valori apropiate de norma climatologic specifică perioadei, cu medii ale maximelor de la—4 la două grade Celsius și ale minimelor de la—12 la—6 grade. Ninsori slabe, cu caracter local, vor fi în intervalul 17-18 ianuarie, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește, din nou, după data de 26 ianuarie.