Prognoza agrometeorologică pentru următoarele şapte zile

12 Iul 2016 | scris de Sorin Anghel
Prognoza agrometeorologică pentru următoarele şapte zile


În plină campanie de recoltare a grâului, prognoza agrometeorologică furnizată de către Administraţia Naţională de Meteorologie are o importantă însemnată pentru oamenii din agricultură.


Pe ansamblu, intervalul 13-19 iulie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit pe aproape întreg teritoriul agricol, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării. Temperaturile maxime ale aerului se vor încadra între 20...38°C, la nivelul întregii ţări. Se prognozează ploi locale cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durata ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, precum şi de căderi de grindină. Local, se pot înregistra cantităţile de apă semnificative din punct de vedere agricol.


Gradul de aprovizionare cu apă accesibilă plantelor de porumb pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Deficite de umiditate în sol (seceta pedologică moderată şi puternică) se va înregistra în Dobrogea, estul şi local în sud-vestul şi nordul Munteniei, izolat în nord-estul şi sud-estul Moldovei.


În general, condiţiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile pentru desfăşurarea proceselor de creştere şi dezvoltare la speciile prăsitoare şi pomi-viticole, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. Starea de vegetaţie a culturilor se va prezenţa în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv şi pe suprafeţele agricole cu deficite moderate de umiditate în sol din sudul şi sud-estul ţării.


La culturile de orz de toamna aflate la maturitatea tehnologică se vor extinde lucrările de recoltare, la nivelul întregii ţări. În funcţie de dată semănatului, grâul de toamna va parcurge maturitatea în ceară şi deplină (20-100%) pe aproape întreg teritoriul agricol, continuându-se recoltarea în aproape toată ţară.
Cultură de răpită se va află predominant la maturitate deplină (30-100%) şi recoltare, pe întreg teritoriul agricol.


La floarea-soarelui se va înregistra formarea capitulului şi înflorirea (10-100%) în majoritatea zonelor de cultură, iar pe unele suprafeţe din sudul ţării se va putea declanşa maturitatea în ceară (10-25%).


Porumbul, funcţie de dată înfiinţării culturii, precocitatea hibridului şi agrotehnică aplicată se va află în fazele de înfrunzire (10-20 frunze) şi apariţia paniculului (30-100%) în cea mai mare parte a regiunilor, precum şi înflorirea paniculului şi matasire (10-100%) la hibrizii extratimpurii şi timpurii din zonele de câmpie.
În principalele bazine de cultură, sfeclă de zahăr îşi va continuă dezvoltarea aparatului foliar şi alungirea/îngroşarea axei hipocotile (40-100%).


Cartoful pentru consum va parcurge tuberizarea şi înflorirea (50-100%), precum şi veştejirea vrejilor (10-60%) şi începutul maturităţii tehnologice la soiurile de vara.


La speciile de sâmburoase şi semintoase vor predomină fazele de creştere a rodului şi înfrunzirea în aproape toate plantaţiile pomicole, iar la soiurile de cireş, vişin, cais şi piersic aflate la maturitatea deplină se vor extinde lucrările de recoltare.


Vită de vie va parcurge înfrunzirea, creşterea lăstarilor şi formarea/dezvoltarea boabelor, în majoritatea podgoriilor.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră