Sorin Oprescu a fost suspendat marţi din funcţia de primar general al Capitalei, printr-un ordin al prefectului, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia arestului preventiv pentru 30 de zile.
"Având în vedere că în speță au fost întrunite condițiile prevăzute de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, prefectul Municipiului București a emis ordinul prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului de primar general al lui Oprescu.
Ordinul i-a fost comunicat lui Sorin Oprescu. De asemenea, prefectul a transmis Consiliului General al Municipiului București ordinul de constatare a suspendării de drept a mandatului primarului general", se arată într-un comunicat al Prefecturii Capitalei.
Ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) privind desemnarea unui primar interimar are loc marți, la ora 17,00, a scris viceprimarul Cornel Pieptea pe Facebook.
Legea administrației publice locale prevede că "mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului".
Acelaşi act normativ stabileşte că suspendarea din funcţie durează până la încetarea arestului preventiv, iar dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în
condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.
Legea prevede totodată că, în caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile sale vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie. De asemenea, consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.
Luni, Curtea de Apel București a respins contestația lui Sorin Oprescu și a menținut decizia Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!