La acest ultim termen al procesului, avocata lui Vișinescu, Sorina Dumitrescu, a solicitat judecătorilor ca acesta să fie supus unei expertize psihiatrice, deoarece suferă de Alzheimer și demență. Judecătorii au respins această solicitare pe motiv că nu există nicio dovadă sau document care să ateste că Vișinescu nu avea discernământ pe vremea când conducea Penitenciarul Râmnicu Sărat. În continuare, avocata a invocat faptul că instanța ar trebui să țină cont de condițiile în care se afla România în anii '60, fiind sub ocupație sovietică, iar un comandant de penitenciar se supunea ordinelor superiorilor săi din cadrul Ministerului de Interne sau de la Securitate. Ea a susținut că deținuții de la Râmnicu Sărat au murit deoarece au fost aduși în stare de epuizare de la alte penitenciare, cum ar fi cel de la Aiud, unde exista un regim de detenție mai dur. Mai mult, Vișinescu nu a făcut decât să respecte regulamentele în vigoare și chiar a fost sancționat de superiorii săi atunci când a acceptat ca deținuții să primească vizite și pachete de acasă.
"La Revoluția de la 1907 au fost uciși 11.000 de oameni și nu și-a mai pus nimeni problema unei crime împotriva umanității. Vișinescu a fost instigat de superiorii săi de la Ministerul de Interne. Există o declarație a lui Corneliu Coposu în care spune că cei de la Securitate l-au bătut și torturat", a declarat Sorina Dumitrescu. Ea consideră că pedeapsa de 20 de ani aplicată lui Vișinescu este prea mare și a cerut să nu fie degradat militar. În plus, avocata a cerut ca în cazul lui Vișinescu să se aplice prevederile Codului penal din 1936 de pe vremea regelui Carol al II-lea, situație în care faptele s-au prescris.
Vișinescu a refuzat să dea o declarație în sala de judecată și nici nu a dorit să depună o depoziție scrisă
În replică, președintele completului de judecată, Iulian Dragomir, i-a spus avocatei că la procesul de la Nurnberg s-a stabilit faptul că, dacă un subaltern execută un ordin nelegal al unui superior, el nu este scutit de răspundere penală. "Îl descrieți ca pe un erou", i-a mai spus judecătorul. De cealaltă parte, procurorul de ședință a cerut menținerea condamnării de 20 de ani, susținând că această perioadă lungă de detenție poate îl va determina pe Vișinescu să scrie o carte în care să își ceară iertare deținuților care au suferit în penitenciar. "Oricum nu cred că va sta mai mult de 10 ani în închisoare. Dacă ar fi fost condamnat mai demult, probabil ar fi primit detenție pe viață", a mai spus procurorul.
Alexandru Vișinescu a refuzat să dea o declarație în sala de judecată și nici nu a dorit să depună o depoziție scrisă, pe motiv că nu poate deoarece este bolnav. Totuși, în ultimul său cuvânt, Vișinescu le-a spus judecătorilor, folosind fraze incoerente, că nu vrea să facă "scamatorii", că el a fost înfiat și toată viața a fost slugă, până în momentul în care a devenit militar, iar deținuții de la Râmnicu Sărat au primit îngrijire medicală, dar au murit din cauza "vârstei".
Alexandru Vişinescu condamnat la 20 de ani de închisoare
Pe 24 iulie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Alexandru Vișinescu la 20 de ani de închisoare și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase. Tot atunci, instanța a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia- 50.000 euro, Elena Iacob- 100.000 euro și Anca Cernea- 150.000 euro.
Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.
Procurorii susțin că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Astfel, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate.
